Compania britanică Morgan Motor are o istorie bogată care datează încă din 1909, însă șasiul de oțel a fost folosit din 1936 atunci când a debutat pe modelul Morgan 4-4. Numele mașinii semnifică existența unui motor cu patru cilindri și a unui șasiu cu patru roți, deoarece până în acel moment, firma produsese numai vehicule cu trei roți.
Șasiul de oțel utilizat de Morgan a rămas în producție timp de 84 de ani, fiind astfel cea mai longevivă platformă utilizată vreodată în industria auto. Deși a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, șasiul de oțel a ajuns să echipeze modele ca Plus 4, Plus 4 Plus, prima generație a lui Plus 8, 4 Seater, V6 Roadster și modelul 4/4, succesorul lui 4-4.
Șasiul de oțel utiliza o suspensie cu stâlp glisant pe puntea din față și una cu arcuri cu foi pe puntea din spate. Acest aranjament permitea roților din față să mențină permanent contactul cu solul cu toată amprenta anvelopei chiar și în timpul compresiei, maximizând aderența în viraje și facilitând tipul de condus pe care îl apreciază clienții Morgan.
În total, pe poarta fabricii din Malvern au ieșit peste 35.000 de exemplare Morgan cu șasiu din oțel în timpul celor 84 de ani de producție. Uzina a fost închisă doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a pandemiei de coronavirus.
Ultimul vehicul fabricat cu șasiu de oțel este un Morgan Plus 4 70th Edition, vehicul ce sărbătorește 70 de ani de existență a modelului Plus 4, a cărui producție a început în 1950. Mașina aparține unui prieten pe termen lung al uzinei’ care deține o colecție impresionantă de vehicule Morgan.
Vechiul șasiu a fost înlocuit de platforma CX-Generation, ce a fost prezentată alături de Morgan Plus Six la Salonul Auto de la Geneva din martie 2019. Dezvoltarea acestuia a durat patru ani, iar din 2020 echipează noul Morgan Plus Four.