Motorsport Café – expoziție excepțională dedicată de pictorul Adrian Mitu aniversării de 50 de ani a diviziei BMW M.

vezi galeria foto

Dacă aveți drum prin Piața Romană din București, ar trebui să intrați pentru ceva timp și la Galeria Romană care găzduiește până la data de 6 iulie expoziția pictorului Adrian Mitu referitoare la aniversarea de 50 de ani a diviziei de motorsport BMW M.


Picturile cu subiecte BMW semnate de către „coffee artist’ Adrian Mitu au fost (până acum cel puțin) mai mult pe la BMW Welt din Munchen și dincolo de Oceanul Atlantic decât prin București, dar expoziția intitulată Motorsport Café reprezintă un substantial început de compensare. Dacă vi se pare că în expoziție sunt mai mult de 50 de lucrări (numărul lor ar fi trebuit să fie egal cu al anilor împliniți de divizia BMW M în 2022), asta este pentru că inspirația lui „coffee artist’ a căpătat un efect de avalanșă după ce s-a pus în mișcare. Până la final, puțin va lipsi ca numărul picturilor să ajungă la 100 (dar nu putem garanta acum că lucrurile vor rămâne întocmai așa).


Dacă treceți pe acolo, nu este exclus să-l găsiți la fața locului pe autor lucrând să completeze ultima parte a colecției de picturi în format de carte poștală dedicată aniversării BMW M. În mijlocul sălii se află expusă o machetă albă de BMW M1 care urmează să fie tratată de pictor ca „art car’. Sperăm ca viitorul să-i deschidă pictorului român calea către realizarea unui BMW Art Car în mărime naturală.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE