Francezii trebuie să fie întotdeauna mai altfel: pentru Alpine A110 R, ei spun că „R’ nu vine de la „Racing’, ci de la „Radical’. Nu avem nimic împortrivă, dar și dacă iei mașina cu gândul la noținuea de „Racing’, nu faci nimic greșit.
Cu cât configurarea sportivă este mai avansată, cu atât mai semnificativ este efortul tehnic necesar obținerii unei diferențe relevante față de produsul de serie sau variantele performante deja cunoscute ale acestuia. Se naște astfel legitima întrebare: din moment ce există Alpine A110 S, ce mai vor și cu noua versiune Alpine A110 R? Dinamică superioară – este răspunsul firesc și așteptat, însă a fost serios de lucru pentru atingerea scopului respectiv.
Datorită noilor componente de caroserie din material compozit, noilor jante și altor detalii asupra cărora s-a intervenit, Alpine A110 R a ajuns să cântărească numai 1082 kg – cu 34 kg mai puțin decât A110 S. Modificările aduse caroseriei au vizat și optimizări aerodinamice (rezistența aerodinamică la înaintare a fost redusă cu 5%).
Pentru că vorbim de A110, vorbim de un motor turbo de 1,8 litri care, în cazul de față, furnziează 300 CP. Putere suficientă pentru o durată de 3,9 s a accelerației de la 0 la 100 km/h. Cutia de viteze cu dublu ambreiaj are 7 trepte, iar viteza maximă se ridică la 285 km/h. Acestea fiind spuse, Alpine A110 R trebuie să fie privită ca o mașină destinată pilotării pe circuit, dar care este și înmatriculabilă în vederea utilizării stradale.