A treia generaţie a modelului compact BMW Seria 1 deschide un nou capitol prin implemntarea noii arhitecture cu tracţiune faţă.
Peste 1,3 milioane de exemplare BMW Seria 1 au fost produse în primele două generaţii. În noul BMW Seria 1 pasagerii din spate sunt principalii beneficiari, în timp ce portbagajul este şi el mai mare.
Noul BMW Seria 1 – dimensiuni
Disponibil doar ca model cu cinci uşi, noul BMW Seria 1 este mai scurt cu cinci milimetri decât predecesorul său, având o lungime de 4.319 milimetri.
În ceea ce priveşte lăţimea (acum de 1.799 milimetri), aceasta a crescut cu 34 de milimetri, în timp ce înălţimea (1.434 mm) este mai mare cu 13 milimetri. Măsurând 2.670 de milimetri, ampatamentul este mai scurt cu 20 de milimetri decât cel al modelului din a doua generaţie.
Noul BMW Seria 1 – design
Grila BMW caracteristică este mai largă acum, cu o prezenţă mult mai mare. Lateralele sunt evidenţiata cu ajutorul unei linii arcuită puternic şi o grafică subţire a geamurilor care culmină în montantul C. Elementele definitorii ale părţii spate sunt secţiunea inferioară lată şi efectul conic pronunţat.
Farurile înclinate ( opţional cu LED) realizează o imagine şi mai modernă. Stopurile late, în două secţiuni, sporesc această impresie şi au un aspect modern prin forma lor subţire şi înfăţişarea redusă.
Disponibil în premieră la BMW Seria 1, acoperişul panoramic electric lasă mai multă lumină să intre în interior.
Noul BMW Seria 1 – interior
Interiorul noului BMW Seria 1 este mult mai spaţios decât al predecesorului, în special în compartimentul din spate. Accesul este mai uşor, iar spaţiul pentru picioarele pasagerilor din spate a crescut cu 33 de milimetri. În spate se oferă un plus de 19 milimetri la nivelul capului, dacă este comandat acoperişul panoramic culisant cu deschidere spre exterior.
Pasagerii din spate se bucură şi de 13 milimetri în plus la nivelul coatelor, în timp ce conducătorul şi pasagerul au un spaţiu mai mare cu 42 de milimetri la acest capitol. Capacitatea portbagajului – 380 de litri – este mai mare cu 20 de litri faţă de modelul actual şi, prin rabatarea banchetei, volumul creşte la 1.200 de litri. În plus, lăţimea minimă a portbagajului a crescut cu 67 de milimetri. Acum, în premieră la BMW Seria 1 este oferită operare electrică a hayonului.
Noul BMW Seria 1 permite şoferilor să utilizeze o varietate de metode de operare, în funcţie de situaţie şi de preferinţele personale. În plus faţă de butoanele obişnuite de pe consola centrală şi volan, alte elemente de comandă din faţă includ controlerul iDrive – cu touchpad de la BMW Live Cockpit Plus în sus – şi displayul central standard de 22,35 cm, cu funcţie touch.
BMW Live Cockpit Plus adaugă şi un sistem de navigaţie şi control vocal inteligent cu procesare vocală online. BMW Live Cockpit Professional, bazat pe noul sistem de operare BMW 7.0, reuneşte sistemul de operare şi afişare complet digital (ce include două monitoare de 26,04 cm).
Noul BMW Seria 1 – motorizări
Trei motoare diesel şi două propulsoare pe benzină sunt disponibile, cu puteri ce variază între 116 CP la BMW 116d şi 306 CP la BMW M135i xDrive. Noul motor ce propulsează vârful de gamă este cel mai puternic propulsor cu patru cilindri din portofoliul BMW Group.
BMW M135i xDrive realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde (4,7 secunde cu pachetul M Performance, disponibil din noiembrie 2019), ajungând la o viteză maximă limitată la 250 km/h.
Toate motoarele disponibile pentru noul BMW Seria 1 îndeplinesc standardul de emisii Euro 6d-TEMP, în timp ce BMW 116d respectă deja normele Euro 6d. Motoarele pe benzină sunt echipate cu un filtru de particule de benzină, iar variantele diesel cu filtru de particule diesel, catalizator de absorbţie NOx şi tehnologie SCR (reducere catalitică selectivă).
BMW 116d, BMW 118d şi BMW 118i vin echipate standard cu cutia de viteze manuală, cu şase trepte, în timp ce transmisia Steptronic cu dublu ambreiaj, cu şapte trepte poate fi comandată ca opţiune pentru BMW 116d şi BMW 118i.
Mai sunt disponibile transmisia Steptronic cu opt trepte( opţiune pentru BMW 118d şi standard pentru BMW 120d xDrive) – şi transmisia Steptronic Sport cu opt trepte de la BMW M135i xDrive.
Noul BMW Seria 1 – disponibilitate
A treia generaţie BMW Seria 1 va fi prezentată publicului în premieră la 25-27 iunie 2019, pe noua platformă de prezentare a BMW Group, #NEXTGen, la BMW Welt din München. În acelaşi timp, premiera de salon a noului BMW Seria 1 va fi la IAA de la Frankfurt am Main, în septembrie 2019. Lansarea pe piaţa mondială va începe la 28 septembrie 2019.