Noul Jeep Wrangler s-a lansat în România. Iată care sunt prețurile

vezi galeria foto

Noul Jeep Wrangler a debutat în România la aproape un an de la prezentarea noii generații la Salonul Auto de la Los Angeles.


În România, noul Jeep Wrangler poate fi comandat atât în versiuni cu patru uși (Wrangler Unlimited), cât și în variante cu două uși. Trei echipări sunt disponibile: Rubicon, Sahara și Sport. Cea din urmă este cea mai accesibilă, pe când primele două sunt cele mai scumpe din ofertă la momentul lansării.

Citește și:

Neatenția la volan e sport național

Salonul Auto București și Accesorii 2018 și-a deschis porțile! Galerie foto exclusivă

Ce pățești dacă vorbești la telefon în timp ce conduci?


De ce trebuie să rotim anvelopele la schimbul periodic?

Un Mercedes care consumă doar 1.6 l/100 km

 

Echiparea de bază include, printre altele, un ecran tactil de șapte inchi pentru unitatea multimedia, climatizare automată cu reglare pe două zone, cameră video pentru marșarier, jante de 17 inch, ceasuri de bord cu ecran de 3.5 inchi integrat între ele, sistem audio cu opt difuzoare, geamuri electrice, pornire fără cheie, tempomat, asistent la pornirea în rampă, stopuri LED, schimbător de viteze și volan îmbrăcat în piele.


Gama de motorizări include două unități, sub forma unui diesel de 2.2 litri și 200 CP, respectiv un motor benzină turbo de 272 CP, disponibil doar pe Rubicon. Transmisia automată cu opt trepte este standard pentru ambele, la fel cum este și sistemul de tracțiune integrală.

Rubicon, varianta de top pentru noul Jeep Wrangler este echipată cu diferențiale blocabile Tru-Lok, dar și cu cârlige de remorcare ranforsate, punți Dana heavy-duty, sistem de deconectare a barelor stabilizatoare față și scuturi de protecție dedicate. Aceasta are un unghi de atac de 36.4 grade în varianta cu două uși, pe când unghiul de degajare este de 30.8 grade. Garda la sol este de minimum 25 de centimetri, iar adâncimea maximă a vadului este de 76 de centimetri. Variantele Sport și Sahara au un sistem de tracțiune integrală Command-Trac.


Astfel, varianta de bază în gama Jeep Wrangler costă 48.790 de euro cu TVA inclus în România. Versiunea Unlimited vine doar cu echipările Sahara și Rubicon, ceea ce înseamnă că pleacă de la 58.905 euro cu TVA inclus. Diferența dintre două și patru uși poate fi cuantificată astfel: un Wrangler Unlimited cu echiparea Sahara și motorul diesel de 2.2 litri este cu aproape 3.000 de euro mai scump decât un Wrangler Sahara cu aceeași motorizare.

 

 

 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE