Noul Mercedes GLE Coupé nu este suficient de lat pentru tine? Atunci încearcă un kit de tuning de la Lumma

Nici nu s-a uscat bine vopseaua pe noul X6, mhm, pardon, Mercedes-Benz GLE Coupé și deja există kituri de tuning menite să le acorde un plus de distincție celor mai pretențioși posesori.

Printre primii tuneri care și-au concentrat atenția pe noul SUV-Coupé german este Lumma, care propune un kit de caroserie cu accente de obezitate, denumit CLR G800. Pe lângă panourile laterale cu prize de aer care adaugă câțiva centimetri în plus la lățimea deja exagerată a lui GLE Coupé, acest pachet include și spoilere modificare intens, o capotă mai umflată, praguri, plus un eleron suplimentar la baza lunetei. Și pentru că această combinație hiperbolică ar fi fost caraghioasă cu niște jante „obișnuite’, Lumma oferă și un set de roți mai mari. Cam de 24 de inchi, așa.

glecoupelumma3

Mai multe detalii despre acest kit, eventual și niște specificații tehnice rezultate din modificările aduse propulsorului, vor fi făcute publice în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, unde Lumma are în plan să prezinte această întrupare a excesului.

Sursa: Lumma Design

Adaugă un comentariu