Cea de-a treia generație Porsche Cayenne este mai reprezentativă ca niciodată pentru ADN-ul mărcii și ne arată, dacă mai era nevoie, că un Porsche nu se face într-o zi.
Nici măcar într-o generație – dacă ne amintim de primul Cayenne, blamat fiindcă un SUV Posche nu ar avea sens și pentru că semăna sesizabil cu generația contemporană VW Touareg. A doua generație Cayenne a trasat o direcție de evoluție inspirată, arătând că SUV-urile Porsche au sens pe deplin și iată, cea de-a treia, reprezintă acum o materializare fără fisură a filosofiei Porsche sub formă de SUV.