Nu greșim spunând că VW Touareg 2024 apare acum într-o lumina nouă.

vezi galeria foto

Cu douăzeci de ani în urmă, prima generație Volkswagen Touareg s-a numărat printre inițiatoarele conceptului de SUV modern în tratare premium-sobră. Dacă ambițiile de rafinament ale limuzinei VW Phaeton nu și-au găsit calea spre victoria comercială așteptată, în schimb succesul lui Touareg a avut proporții dincolo de cele mai optimiste anticipări.


Toți pașii evolutivi ai seriei Touareg făcuți de atunci încoace au vizat consolidarea statutului de navă-amiral a mărcii din Wolfsburg. Cea mai recentă modrnizare confirmă ideea întru-totul. Chiar dacă însăși semnificația denumirii „Volkswagen’ rămâne explicit neasociabilă cu tematica segmentului premium, faptul nu îi împiedică pe cei de la Wolfsburg să realizeze automobile demne de toată aprecierea, conforme celor mai ridicate pretenții ale pieței. Să nu uităm că platforma tehnică a lui VW Touareg face parte și din dotarea seriei Porsche Cayenne.


Începând cu modelele 2024, SUV-urile VW Touareg au un design nou al părții frontale și al celei din spate. Modificările exterioare reușesc să-i aducă un plus de expresivitate dinamică pe o tușă hightech. Cu atât mai bine, pentru că tehnologia avansată este din plin prezentă în constituția mașinii. Primul element de menționat la acest capitol sunt noile faruri IQ Light HD LED Matrix, care luminează mai eficient și cu mai multă acuratețe ca niciodată.

Noile modele de jante au diametre cuprinse între 19 și 21 de inchi, dar pachetul de dotări sportive R-Line vine cu jante de 22 de inchi. Din oferta de motorizări nu vor lipsi propulsoare cu configurații V6 și V8, dar mai interesante vor fi variantele eHybrid (varianta R-Line va dispune de 456 CP). Diagonala celui mai pretențios sistem de infotainment va avea 15 inchi, iar sigla VW de pe hayon este luminată.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE