Datele problemei sunt foarte simple: o ambulanţă aflată în misiune a avut neşansa să lovească într-o zonă de pădure un porc mistreţ. Ce s-a întâmplat după a devenit o poveste virală.
Ambulanţierul Alinuş Nărămzoiu împreună cu asistenta medicală au plecat în grabă spre un pacient, în jurul orei 0,40, numai că la nici zece minute de la plecare, între Vrata şi Gârla Mare, le-a sărit în faţă un porc mistreţ.
Adio permis în format fizic! În curând, permisul va fi disponibil pe telefonul mobil
„Între Vrata şi Gârla Mare mi-a sărit un porc mistreţ în faţă, în doi metri, am frânat, dar nu am putut să-l evit, mi-a spart bara, mi-a spart radiatorul. Lângă mine a oprit şi o maşină a poliţiei de frontieră şi m-au întrebat ce s-a întâmplat. Am sunat la 112, a venit o domnişoară poliţistă, a sunat la rândul ei şi a venit un alt poliţist, am înţeles că este şeful de post de la Gârla Mare’, spune ambulanţierul.
Motorina se scumpeşte de la o zi la alta. Doar la guvern se văd scăderi de preţ
Între timp a fost anunţată conducerea Ambulanţei despre accident, pentru că la pacientul de la Gârla Mare trebuia trimisă o altă ambulanţă, cea implicată în accident fiind grav avariată. Nici prin cap nu i-a trecut şoferului de pe Ambulanţă că avea să dea declaraţii împreună cu colega sa timp de aproape cinci ore.
Tăriceanu: Eu nu am văzut vreo scumpire la carburant
Noi între timp luasem legătura cu domnul director tehnic al Ambulanţei, ne-a spus să găsim o maşină să mergem la Cujmir să luăm altă ambulanţă care este în staţie să ne deplasăm la caz. Domnul poliţist a spus că dacă părăsim locul accidentului ne face dosar penal pentru braconaj. I-am dat să vorbească cu domnul director tehnic, i-a vorbit foarte urât, a dat telefonul la o parte, nu a vrut să vorbească’, povesteşte Alinuş Nărămzoiu.
S-a făcut mare! De ce va fi noul Duster mai mare decât predecesorul său! Ce spun cifrele?
S-a ajuns astfel într-o situaţie absolut hilară: şeful de post din Gârla Mare a acuzat mai întâi echipajul ambulanţei de braconaj, apoi a amendat şoferul ambulanţei aflată în misiune pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Ambulanţierul a fost amendat cu 870 de lei şi 6 puncte penalizare pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Porcul mistreţ a fost ridicat de la faţa locului de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Mehedinţi.
Care este cea mai urâtă mașină românească produsă vreodată?
Cu privire la acest caz, IPJ Mehedinţi menţionează sec într-un comunicat de presă că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi se efectuează verificări interne cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor’.
Sursa: adevărul.ro
Când sunt în misiune, ambulanțele au prioritate în toate intersecțiile. Din păcate, mulți dintre șoferi nu țin cont nici de semnalele acustice și nici de cele luminoase. Vezi cele mai ciudate accidente în care a fost implicată o ambulanță!