Oficial: Mercedes GLA

vezi galeria foto

Mercedes a prezentat primele informatii despre GLA, cel mai compact SUV al sau si al patrulea membru al familiei de modele compacte construite pe platforma Clasei A.


 

GLA este rapsunsul lui Mercedes la BMW X1 si Audi Q3. Cel mai compact SUV Mercedes are 4417 mm lungime, 1804 mm latime si 1494 mm inaltime. Este aproape la fel de lung si de lat ca si Audi Q3 sau BMW X1 insa este mai scund.

Ca si la Clasa A, Mercedes a pus accentul pe aerodinamica si datorita formelor rotunjite dar si a unor masuri luate pentru curgerea mai buna a curentului de aer, GLA se lauda cu un Cx de numai 0,29.

Volumul portbagajului oscileaza intre 421 si 836 de litri si daca se opteaza pentru pachetul Load Compartment, cu scaunele spate mai verticale, volumul de baza creste cu inca 60 de litri.


La startul vanzarilor, GLA va fi disponibil cu patru motorizari:

–     doua pe benzina: 1.6/156 CP (GLA 200) si 2.0/211 CP (GLA 250)

–     doua dieseluri: 2.1/136 CP (GLA 200 CDI) si 2.1/170 CP (GLA 220 CDI).

GLA 250, GLA 200 CDI si GLA 220 CDI sunt disponibile optional si cu tractiune integrala. Cutia automata cu 7 trepte este standard la GLA 250, GLA 220 CDI si la versiunile cu tractiune integrala.

Comenzile incep din noiembrie iar livrarile urmeaza la inceputul lui 2014.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE