OMV Petrom estimează o scădere a cererii de carburanţi cu 45% în al doilea trimestru din acest an şi cu 20% pentru tot anul, iar în ceea ce priveşte gazele naturale reducerea ar putea fi de 10-20%, a declarat miercuri directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere.
„Pe partea de carburanţi, în al doilea trimestru, vedem o scădere de 45% şi o scădere de 20% pentru tot anul. În primul rând, am redus rata de utilizare a rafinăriei la un pic peste 80%, poate va fi 85% pentru tot anul. Aceasta ne permite să prelucrăm ţiţei românesc, din producţie proprie. Avem planificată o închidere a rafinăriei în a doua jumătate a anului, la Petrobrazi. Deci, avem încredere că putem avea un echilibru bun între cerere şi ofertă pe partea de carburanţi. Dar, bineînţeles, aceasta depinde şi de capacitatea de depozitare de ţiţei şi de produse petroliere, dar şi de abilitatea noastră de a duce produse şi pe alte pieţe dacă este necesar. Pe partea de gaze, estimăm o scădere de 10-20% a cererii. Per total, România era un importator net de gaze. Există şi, bineînţeles, rezerve înmagazinate, iar pe partea de energie vedem o reducere şi poate că reducerea va fi de 5% până la 10%', a spus Christina Verchere.