OMV Petrom a raportat un profit în scădere cu 70 de procente pentru primele 9 luni

vezi galeria foto

Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 826 de milioane de lei, în scădere cu 70% faţă de perioada similară a anului trecut, rezultatele fiind afectate de criza Covid-19, potrivit unui comunicat remis de companie.


În acelaşi timp, veniturile din vânzări au scăzut cu 17%, până la 15,1 miliarde de lei. Rezultatul din exploatare CCA, excluzând elementele speciale, a fost de 1,8 miliarde de lei, în scădere cu 47%.

De asemenea, investiţiile au fost şi ele mai mici cu 15%, ajungând la 2,4 miliarde de lei.

În primele nouă luni, contribuţia companiei la bugetul de stat a fost de 7,2 miliarde de lei, inclusiv dividende în valoare de 360 de milioane de lei plătite statului român.

Pentru 2020, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi 40 dolari pe baril, faţă de 64 de dolari anul trecut.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE