Catastrofă? Nu, oportunitate. Inundațiile din California îl fac fericit pe acest american. Iată de ce

vezi galeria foto

O oportunitate se poate naște în cele mai disperate momente. Cel puțin asta credem că a gândit acest american, care a profitat de inundațiile din California pentru a ieși la o plimbare cu jet-ski-ul… pe străzile din Fullerton – Orange County.


Străzile, o știu și copiii de grădiniță, sunt pentruy mașini. Hai, dacă întindem puțin coarda, și pentru motociclete sau biciclete. Dar schimbările climatice și fenomenele meteo pot schimba tot ceea ce știm despre mediul nostru de viață, iar acest video o demonstrează cu prisosință.

Mark Gomez, din Fullerton, a încărcat pe Instagram un video în care își demonstrează talentele pe un jet-ski – un Kawasaki 550, pe străzile orașului. Desigur, nu a trebuit să-i pună roți sau să-i facă alte modificări, ploaia care a căzut din abundență a rezolvat această problemă. Cu un strat de apă consistent, străzile orașului s-au transformat în adevărate canale, numai bune de navigat.


Desigur, Mark Gomez nu este un oarecare, cu un jet ski aflat din întâmplare în fundul garajului. Este vorba de dublul campion mondial la Motosurf. Jet-ski-ul său, de tip stand-up, este un model care a fost foarte popular în anii 80. Kawasaki încă produce astfel de modele, cum este SX-R.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE