Continental, unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, este prezent în fiecare an la Salonul Auto de la Geneva pentru a prezenta tehnologii de ultimă oră din domeniu. În acest an, producătorul german din Hanover a pus accentul pe cele mai importante puncte de interes ale gamei de anvelopele de vară. În cei mai simpli termeni, o anvelopă modernă trebuie să asigure distanţe de frânare scurte, protecţie împotriva acvaplanării, precizie ridicată pentru direcţie, rezistenţă mare la forţele laterale, tracţiune ridicată şi caracteristici dinamice predictibile. Aceste caracteristici pot fi îndeplinite doar în urma unor teste intense, prinr-o dezvoltare continuă şi o evaluare profesionistă.
În ultimii ani, în industria auto au apărut două trenduri diferite. Pe de o parte există modele compacte foarte puternice, ce necesită anvelope aprobate pentru viteze din ce în ce mai ridicate, iar pe de altă parte şoferii au nevoie de anvelope cu rezistenţă la înaintare redusă, pentru a face faţă costurilor ridicate ale combustibilului. Această situaţie nu este deloc uşoară pentru un un producător de anvelope, deoarece la viteze ridicate este nevoie şi de capacităţi mai bune de frânare, ceea ce este greu de realizat la o anvelopă cu rezistenţă redusă la înaintare. De aceea, Continental depune eforturi importante pentru a dezvolta compoziţiile cele mai performante când vine vorba de anvelopele sale şi ţine cont de aceste trenduri. Linia curentă de modele de vară este o dovadă impresionantă în acest sens.
Anvelope premium de vară pentru toate clasele de automobile
De exemplu, ContiEcoContact 5 – modelul curent pentru clasa compactă şi medie – a suferit un progres revoluţionar faţă de modelul anterior. Asta înseamnă că aproape totul a fost reproiectat, de la carcasă, la compoziţie şi până la desenul anvelopei. Toate acestea au dus la o reducere cu 20% a rezistenţei la înaintare, adică un consum mai mic, în timp ce siguranţa la frânare este mai ridicată, pe drumuri uscate sau ude. Consumul a fost îmbunătăţit cu o cifră impresionantă, de 12%, ceea ce înseamnă că o maşină echipată cu noul ContiEcoContact 5 consumă mai puţin combustibil cu 3% faţă de acelaşi model care utilizează anvelope standard. Noua anvelopă este certificată pentru viteze de până la 300 km/h.
Modelul ContiPremiumContact 5 – anvelopă utilizată de la modele de clasă compactă până la cele din clasa de lux – este, de asemenea, aprobată pentru aceeaşi viteză maximă. Acest model permite distanţe scurte pentru frânare pe drumuri ude sau uscate, uzură scăzută la rulaj ridicat, manevrabilitate foarte bună şi un nivel superior de confort la rulare. Comparată cu modelul precedent, noua anvelopă este mult mai performanţă la toate capitolele. De exemplu, performanţa la frânare pe drumuri ude a fost îmbunătăţită cu o valoare considerabilă, de 15%.
Cu o orientare şi mai puternică spre sportivitate este anvelopa ContiSportContact 5P, destinată modelelor cu perfromanţe foarte ridicate. La modelele cu tracţiune spate, care au dimensiuni diferite de pneuri pe cele două punţi, acest model aduce reale avantaje. De aceea, desenele acestui model pentru puntea faţă şi cea spate sunt diferite, dar ele sunt proiectate pentru a lucra în armonie perfectă. Pentru un stil de condus sportiv şi dinamic, această combinaţie oferă performanţe ridicate, fără să pună în pericol siguranţa în condiţii de rulare normale.