Cu toții am auzit despre turbo, turbină sau turbosuflantă. Este vorba despre un dispozitiv ce utilizează energia gazelor de evacuare emise de motor pentru a comprima aerul care pătrunde în acesta. Turbina auto oferă motorului o putere mai mare, un cuplu mai mare, o accelerație mai rapida, emisii poluante reduse și în același timp reduce și consumul de combustibil.
Din nefericire, această componentă atât de utilă este supusă la rândul său riscului de avarii. În asemenea situații, înlocuirea turbosuflantei poate face o gaură serioasă în buget, însă mai există o alternativă: recondiționarea acesteia. Specialiștii Turbo9 – service turbosuflante Iasi – ne-au oferit câteva informații despre tot ceea ce ține de simptomele avariilor, îngrijirea și reparațiile acestora.
Care pot fi cauzele ce provoacă defecțiuni ale turbosuflantei?
Acest agregat este proiectat să funcționeze optim pentru perioade îndelungate, însă în timp uzura își spune cuvântul și pot să apară defecțiuni. Există o serie de motive care grăbesc acest proces, după cum menționează cei de la Turbo9:
- Corpurile străine pătrunse în carcasa turbinei sau a compresorului pot duce la defecțiuni.
- Lubrifierea defectuoasă cauzată de lipsa uleiului specific poate duce treptat la defecțiuni.
- Contaminarea uleiului ce asigură lubrifierea cu diverse particule și corpuri străine poate afecta de asemenea turbosuflanta.
- O alta cauza a apariției defecțiunilor este ungerea deficitară, datorată înfundării intercooler-ului sau a unor furtunuri sparte.
Aceste lucruri pot fi prevenite, însă oricât de grijulii am fi, în cele din urmă tot există șanse ca turbosuflanta să se strice. Într-o astfel de situație există două opțiuni: înlocuirea sau reparația. Oricare ar fi alegerea, reprezentanții Turbo9 recomandă colaborarea cu profesioniști în domeniu, pentru ca serviciile oferite să vină cu garanția calității.
Sfaturi pentru întreținerea turbosuflantei
Aceiași specialiști de la Turbo9 recomandă o serie de măsuri simple ce pot prelungi durata de funcționare în parametri optimi a turbosuflantei.
– Evitarea accelerarii puternice a vehiculului imediat dupa pornire, fără a lăsa motorul să ajungă la temperatura de lucru. Acesta este, probabil, unul dintre cele mai dăunătoare comportamente care ajung să afecteze în cele din urmă turbosuflanta. Concepția greșită aici este că motorul ajunge mai rapid la temperatura de lucru dacă este turat – nimic mai departe de adevăr. Singurul lucru ce se va întâmpla în acest caz va fi un șoc termic resimțit de componentele turbosuflantei, care se va defecta mult mai rapid.
– După un regim de lucru intens, motorul trebuie să se răcească treptat și nu brusc. Din nou pentru a evita șocurile termice, în situația în care motorul funcționează o perioadă de timp la turație mare (regim de autostradă, spre exemplu), este recomandat să fie lăsat să ajungă treptat la răcire prin funcționare la relanti.
– Efectuarea în timp util a schimburilor de ulei, cu tipul de ulei specific motorului și nu cu un altul. Dacă norma de ulei nu este respectată (spre exemplu se folosește ulei 5W40 în loc de 10W40), turbosuflanta – și nu numai – poate avea de suferit. Intervalele la care trebuie realizat schimbul de ulei sunt specificate de regulă de producător și trebuie respectate întocmai.
– Înlocuirea periodică a filtrului de aer. Se realizează la intervalul de timp recomandat de mecanic sau ori de câte ori este necesar, pentru a preveni defectarea prematură a turbosuflantei.
Cum se recondiționează o turbină?
În situația în care s-a ajuns la această operațiune, trebuie respectați o serie de pași specifici. Specialiștii Turbo9 ne-au explicat care sunt aceștia:
– Demontarea
– Controlul și diagnosticarea punctelor specifice de măsurare indicate de producător
– Înlocuirea elementelor uzate
– Echilibrarea precisă a ansamblului rotativ (cartuș)
– Asamblarea finală
– Analiza și reglementarea presiunii de turație (dacă reprezintă o necesitate)
Odată cu montarea unei turbine recondiționate, pentru ca funcționarea să fie optimă, aceiași specialiști recomandă de asemenea schimbarea filtrelor de aer și ulei, schimbarea uleiului de motor, curățarea tubulaturii de admisie și a intercooler-ului.
Nimeni nu își dorește să fie pus în situația de a ajunge la service, însă atunci când este nevoie trebuie să existe măcar o echipă de profesioniști în grija cărora să fie lăsate reparațiile.
Ca idee de final, poate că unii se întreabă de ce ar alege recondiționarea turbinei și nu înlocuirea acesteia cu una nouă. Ei bine, costurile sunt aproximativ înjumătățite dacă se alege recondiționarea, iar cu o întreținere ulterioară corespunzătoare a turbosuflantei, funcționarea optimă a acesteia poate depăși cu mult perioada de garanție. Cei care vor să afle mai multe informații despre aceste aspecte pot să acceseze site-ul www.turbo9.ro.