Pasiunea jucătorilor de cărți pentru mașinile de lux

vezi galeria foto

În lumea fotbalului internaţional, dorința de a deţine una sau mai multe maşini de top este mai vizibilă deoarece viața privată a jucătorilor este în atenția publicațiilor mass-media. Însă, această pasiune este împărtășită și de către jucătorii de cărţi la nivel înalt. Deși tabloidele nu îşi îndreaptă întotdeauna atenţia în această direcţie, unii dintre aceşti jucători se mândresc cu adevărate ‘bijuterii pe patru roți. Chiar dacă mulţi dintre noi nici nu ne imaginăm să ajungem în poziţia de a câştiga titluri aşa prestigioase precum ‘Cupa Grosjean sau să batem recordul deţinut de Phil Hellmuth de a avea mai mult de 13 brăţări WSOP (World Series of Poker), putem cu siguranţă să ne întrecem limitele şi să concurăm cu ei la capitolul mașini.


Vanessa Rousso este o jucătoare profesionistă de poker născută în America. Cunoscută iniţial după pseudonimul său ‘Lady Maverick, aceasta şi-a început cariera în anul 2005. În prezent este cunoscută ca făcând parte din topul jucătoarelor cu cele mai mari câştiguri din istorie. După cum a menţionat în interviuri, pasiunea sa pentru maşinile sport datează încă dinaintea participării la competiţii. În anul 2009, având deja câştiguri de peste trei milioane de dolari, aceasta s-a ‘răsfățat cu un Lamborghini Gallardo galben aprins, fabricat în ediţie limitată într-un număr de 5000 de exemplare. Ulterior, în anul 2012, aceasta a ales o opţiune mai discretă, scoţându-şi Lamborghini-ul la licitaţie şi achiziţionând un Bentley Continental GT alb. Dotată cu un motor de 6 litrii, 12 cilindrii şi două turbocompresoare, această maşină cu siguranţă va întoarce priviri pe şosea.


Phil Ivey este recunoscut de către specialişti ca fiind unul dintre cei mai buni jucători de poker din lume. Jucătorul de origine americană are în palmares, nu mai mult, nu mai puţin de zece brăţări WSOP, un titlu World Poker Tour şi nenumărate alte victorii. Acesta are o adevărată pasiune pentru mașini şi deţine, printre altele, un Mercedes Benz SLR McLaren Roadster, un monstru al șoselelor care poate atinge 100km/h în doar 3.1s şi cu o viteză maximă de 334km/h. Ivey s-a prezentat la turnee din trecut și într-un superb Rolls-Royce Phantom, maşină care defineşte eleganţa şi fineţea.


Românul Daniel Negreanu este deasemenea un mare iubitor de automobile. Fiind clasat pe numărul 1 în lume când vine vorba de câştiguri din poker, nu este nicio îndoială că acesta îşi poate permite orice model de maşină. Totuși, la finalul anului 2013, acesta şi-a achiziţionat o maşină Tesla S, fiind un susținător al vehiculelor cu combustibil care nu poluează. Complet electrică, Tesla S are puterea de a ajunge la o viteză de 100km/h în 2.7s. Acest model nu doar că este rapid dar este şi printre cele mai sigure opţiuni pentru autostradă datorită funcţiei de pilot automat. Negreanu este unul dintre puţinii jucători care deţine o caravană dotată cu toate electrocasnicele unei locuinţe moderne. Deseori este văzut la competiții relaxându-se în pauze în liniştea ‘apartamentului mobil.


Având în vedere sumele puse în joc la competițiile de acest gen, este lesne de înțeles că aceștia sunt doar câțiva dintre jucătorii de cărți cu mașini impresionante.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE