Punctul-amendă ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi și alta pentru pensionari, potrivit unei propuneri legislative înregistrate de curând la Senat pentru dezbatere.
ULUITOR: Ce a făcut iubita lui Dragnea cu celebrul BMW al liderului PSD
Cum ne PĂCĂLESC samsarii: un român a dat înapoi 550.000 de kilometri la un VW Passat
În condițiile în care valoarea punctului-amendă pentru pensionari va fi mai mică decât valoarea acestuia pentru oamenii activi, cei ieșiți la pensie se vor „bucura’ de amenzi rutiere mai mici decât angajații.
Şofer amendat cu 800 de lei după ce i-a spus unui poliţist o propoziție aparent banală!
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195 din 12/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, înregistrată recent la Senat pentru dezbatere, urmărește schimbarea modului în care se calculează valoarea punctului-amendă. Pentru a se aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de semnătura președintelui țării și de publicarea în Monitorul Oficial.
De la 20 mai, DACĂ NU AI ASTA ÎN TALON, Poliția îți reține actele și numerele mașinii!
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, valoarea punctului-amendă ar urma să se calculeze în funcție de categoria din care face parte contravenientul. Mai exact, vor exista două valori ale punctului-amendă, una pentru oamenii activi (angajați) și una pentru cei retrași din activitate (pensionari).
Sursa: avocatnet.ro