Peugeot 308 SW a fost dezvelit astăzi – iată cum se prezintă noua generație

vezi galeria foto

Peugeot 308 SW a fost prezentat oficial, însă clienții îl vor putea cumpăra abia în prima parte a anului 2022. Varianta SW a lui 308 a fost prezentată la doar două luni de la debutul noii generații a lui 308.


Modelul francez poartă noua siglă a mărcii Peugeot și este oferit atât cu motorizări convenționale, cât și în două variante hibride plug-in. Până să trecem în revistă motorizările, aflați că noua generație este cu șase centimetri mai lungă decât cea pe care o înlocuiește și este mai scundă cu doi centimetri. Parbrizul este și el mai înclinat pentru a accentua aspectul dinamic al modelului. În raport cu varianta hatchback a lui 308, avem o consolă spate mai lungă cu 21 de centimetri față de aceasta, iar capacul hayonului este operat electric.


Odată deschis portbagajul, clienții vor găsi o priză de 12V, cârlige pentru plasele de cumpărături și două plase de prindere a bagajelor. Volumul portbagajului este de 608 litri (diferă în funcție de varianta de motorizare – mai mic pentru hibride) și plierea banchetei spate fracționabile 40:20:40 permite creșterea volumului de încărcare la 1.634 de litri, iar utilizatorul poate să încarce de 1.85 metri lungime.

Peugeot ne dezvăluie noul logo – acesta este noul leu al francezilor


La nivel stilistic, Peugeot 308 SW preia partea frontală a fratelui hatchback și interiorul acestuia. Spre deosebire de alte modele din acest segment, 308 SW vine cu un design mai curajos, ce ar putea să fie pe placul celor care doresc să iasă în evidență chiar și la volanul unui break.

Deoarece 308 SW folosește tot platforma EMP2 a concernului Stellantis, modelul construit la uzina din Mulhouse (Franța) va fi oferit în două variante hibride plug-in. Indiferent de variantă, este folosit un motor electric de 81 kW, un acumulator Litiu-Ion de 12.4 kWh și o transmisie automată cu opt trepte. Diferența este reprezentantă de motorul cu ardere internă care formează ansamblul hibrid – fiind oferite unități de 150 și de 180 de cai-putere. Astfel, puterea totală a sistemului hibrid oferit atinge 180 sau 225 de cai-putere, iar autonomia în modul electric va fi de până la 60 de kilometri în ciclul mixt WLTP. Încărcarea bateriei de la bord se face cu până la 7.4 kW, ceea ce înseamnă că ai nevoie de o oră și 55 de minute pentru a încărca acumulatorul de la zero de la o priză de curent alternativ ce poate să livreze această putere.


Peugeot 2008 GT Puretech 155: Leul cel cu vino-ncoa‘

Cei care nu vor să opteze pentru variantele hibride plug-in ale lui Peugeot 308 SW au la dispoziție o gamă de motoare ce oferă între 110 și 130 de cai-putere. Astfel, un motor benzină turbo de 1.2 litri și 110 cai-putere este entry-level-ul în gamă, urmat de o variantă a sa ce asigură 130 de cai-putere și poate fi comandată atât cu o manuală cu șase trepte, cât și cu o automată cu opt trepte. Fanii diesel pot opta pentru o unitate de 1.5 litri ce asigură tot 130 de cai-putere, de asemenea disponibilă cu o transmisie manuală cu șase trepte sau cu o automată cu opt trepte.


Peugeot ne spune de ce dispar coupe-urile cu caracter mainstream


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE