Decizia Senatului: Șoferii pot plăti amenda direct polițistului

vezi galeria foto

Senatul României a adoptat la începutul acestei săptămâni, pe 15 aprilie, o propunere legislativă care vizează reintroducerea posibilității de plată a amenzii rutiere direct agentului de poliție constatator.


Mai precis, senatorii au adoptat legea pentru modificarea și completarea art. 109 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Una dintre prevederile acesteia este ca șoferii sancționați contravențional să poată plăti jumătate din minimumul amenzii direct agentului de poliție constatator, câtă vreme cuantumul este mai mic de 20 de puncte-amendă.

Un punct-amendă are valoarea de 145 de lei, astfel că sancțiunea maximă acceptată prin această lege este de 2.900 de lei. Având în vedere că plata s-ar realiza pe loc, deci în intervalul de 15 zile prevăzut de lege pentru ca sancțiunea să fie redusă la jumătate, șoferii ar avea dreptul să-i înmâneze polițistului cel mult 1.450 de lei.


De asemenea, actul normativ precizează și condițiile în care Poliția are dreptul de a monta aparate radar. Conform propunerii legislative, agenții nu vor mai putea să instaleze radare pe mașini neinscripționate și nici nu vor avea dreptul să le utilizeze dacă nu poartă uniforma.

Proiectul de lege a fost înregistrat inițial la Senat tocmai în septembrie 2017. Câteva luni mai târziu, a fost adoptat atât de Senat, cât și de Camera Deputaților, dar Curtea Constituțională l-a declarat parțial neconstituțional, în noiembrie 2018. La începutul acestui an, actul normativ a fost încă o dată înregistrat la Senat, pentru reexaminare, iar parlamentarii au adoptat noua versiune lunea aceasta, pe 15 aprilie.


Plata amenzii pe loc – Când intră în vigoare?

 

Citește și:

Uite de ce a renunțat la o colecție de Lamborghini

Rabla 2019 – Când începe programul și care este prima de casare?

Românii optează tot mai rar pentru mașini second-hand

Designerul lui Bugatti Veyron va proiecta mașini pentru Rolls-Royce


Modelele Dacia comercializate în România primesc ediția limitată Techroad

7 din 10 șoferi regretă că au cumpărat o mașină electrică

Primul cuplu căsătorit care câștigă un rally raid la Cupa Mondială

 

Deocamdată, legea aceasta nu este în vigoare. Pentru ca măsurile sale să se aplice, trebuie în continuare adoptată de Camera Deputaților, promulgată de Președintele României și, în cele din urmă, publicată în Monitorul Oficial. Rămâne de văzut dacă aceste lucruri se vor întâmpla într-adevăr sau dacă – din contră – vor exista noi obiecții de neconstituționalitate.


Reamintim faptul că achitarea pe loc agentului constatator a amenzii rutiere a fost posibilă până în august 2018, după care prevederea a fost eliminată din Codul Rutier.

Textul integral al propunerii legislative, precum și cronologia tuturor acțiunilor legate de aceasta, pot fi consultate pe site-ul Senatului României.

Chiar și după plata amenzii, procesul-verbal de sancționare a contravenției poate fi contestat. Găsiți aici toate informațiile de care aveți nevoie pentru a contesta cu succes decizia agentului de poliție, dacă aveți într-adevăr argumente solide în acest sens.

 

Sursa: avocatnet.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE