Ceea ce, la prima vedere, părea o afacere rentabilă, atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător, în realitate s-a dovedit a fi o mare păcăleală pentru cei care au vrut să-şi cumpere, în rate, o maşină la mâna a doua de pe un portal de leasing.
A mutat o mașină 5 metri în București și a primit 9 luni de închisoare!
Sunt sute de păgubiţi, inclusiv unii care au dat un avans de 15.000 de euro. Reprezentanţii firmei nu le-au dat nici maşinile comandate şi nici banii înapoi. Cazul este anchetat de Poliţie şi Parchet.
Clientul îşi alegea maşina de pe site, plătea un avans cuprins între 20 şi 50 la sută, iar restul în rate egale, pe o perioadă cuprinsă între unu şi cinci ani, până la achitarea autoturismului.
Masina ta se încălzește greu? Uite un pont ca să nu mai tremuri 20 de minute în automobil!
Cum să-ți dezaburești rapid și ușor geamurile!
Acest sistem de finanţare era acoperit de un contract de închiriere pe termen lung. În funcţie de abilitatea de negociere a oamenilor, unii primeau, scris sau verbal, promisiunea că la final vor deveni proprietarii maşinii.
Reprezentanţii site_ului asigurau finanţarea din surse proprii. Nu lucrau cu bănci şi nu raportau informaţii la biroul de credit. Sunt clienţi cărora li s-a cerut doar buletinul. Sistemul relaxat, plus miile de maşini aflate la vânzare pe site au atras sute de cumpărători.
Ce mașină are VIORICA DĂNCILĂ! Nu te așteptai la asta!
Simona Halep iubește mașinile. Ce super mașini are în garaj
Printre ei şi un domn din Cluj. În martie 2017, a plătit, în două tranşe, un avans de 15.000 de euro pentru maşina visurilor lui: un Mercedes GLC Klasse.
Fără bani şi fără maşină, amânat de la o lună la alta, 6 luni mai târziu omul a decis să depună plângere la Parchetul de pe lângă judecătoria Dej. Cercetările au fost preluate de poliţişti, care au început urmărirea penală pentru înşelăciune împotriva administratorului societăţii. Ancheta este în curs.
Sursa: stirileprotv.ro
O altă metodă consta în închirierea unor maşini de lux din Germania şi apoi vânzarea acestora în România.