Porsche a prezentat primele imagini ale noii generații a lui 911. Modelul este în faza de dezvoltare, iar imaginile din galeria foto surprind prototipul viitorului 911.
Din cei 70 de ani de istorie Porsche, 55 au fost marcați de existența lui 911, care ajunge în 2019 la cea de-a opta generație. Spre comparație, Volkswagen Golf este pe cale să ajungă la cea de-a opta generație în 2019, însă primul a apărut în urmă cu 44 de ani, pe când primele două generații de 911 au consemnat primii 26 de ani de carieră ai acestui model.
Citește și:
Cel mai scump loc de parcare din România
Se scumpește RCA!
Modificare majoră pentru Prima Mașină
O nouă țeapă circulă prin SMS
Ce trebuie să știi despre noua taxă auto
Mașini electrice fabricate în Bulgaria!
Câți români au rămas fără carnet din cauza alcoolului
Jantă de aluminiu sau de oțel?
Cel mai rezistent cric?
La fel ca în cazul vechilor generații ale lui 911, dar și pentru orice alt automobil nou, echipa de dezvoltare trece o suită de prototipuri prin diverse probe. Pe lângă testele de laborator, prototipurile parcurg sute de mii de kilometri în condiții reale. De la deșert până la Cercul Polar, aceste mașini ajung să vadă lumea pentru ca inginerii să se asigure că toate elementele funcționează la parametri optimi indiferent de condițiile meteo.
Fiind vorba despre un model sport, cei de la Porsche au dus deja prototipurile lui 911 pe circuitul Nürburgring Nordschleife, iar acestea își vor mai face apariția pe ‘Iadul Verde’ pe măsură ce modelul se apropie de data dezvelirii. Scopul este conservarea calităților dinamice ale lui 911 și îmbunătățirea acestora pentru noul model, fără a știrbi caracterul său.
Desigur, odată cu galeria foto publicată de cei de la Porsche, nu au fost prezentate date tehnice sau alte specificații. Porsche le ține bine ascunse până la data dezvelirii oficiale. Vestea bună este că îl vom vedea în prima parte a lui 2019.
Până atunci, aflați că nemții au refăcut interfața de comunicare cu șoferul și că următorul 911 va avea noi sisteme de asistență a șoferului și mai multe posibilități de conectivitate. Cel mai probabil, va avea un set de ceasuri de bord digitale, alături de o unitate multimedia avansată, care va integra toate tehnologiile de ultimă oră ale concernului Volkswagen.