Porsche România ne arată de ce o reparatie conforma cu specificatiile fabricantului poate salva vieti

Când un automobil Volkswagen este implicat într-un accident, este vital ca acesta să fie reparat corespunzător, pentru a oferi acelaşi grad de siguranţă pasivă şi pe viitor. O astfel de reparație este posibilă numai în service-urile autorizate, deoarece numai aici sunt respectate standardele riguroase impuse de către Volkswagen.

În cadrul unui eveniment organizat de Porsche România am putut asista la un workshop destinat modului în care o reparaţie corectă, realizată conform standardelor mărcii Volkswagen poate, în final, salva viaţi.

Pentru a asigura respectarea standardelor producătorului în reţeaua de service-uri autorizate, Porsche România a implementat o serie de măsuri, printre care se numără şcolarizarea personalului productiv în sistemul certificat de către producător, cu ajutorul instructorilor certificați, utilizarea echipamentelor de service recomandate de către producător, folosirea documentației de reparație şi a informațiilor tehnice actualizate şi utilizarea pentru reparaţiile de caroserie a pieselor originale.

Pentru a studia efectele pe care le au reparațiile necorespunzătoare asupra siguranţei pasive a automobilelor, Institutul de cercetare a metodelor şi tehnologiilor de reparare a caroseriilor de autovehicule (KTI) din Kassel (Germania) a efectuat un test comparativ asupra a două automobile Volkswagen Passat B6. Ambele au suferit o deformare laterală, efectuată în condiţii identice, conformă cu normele EuroNCAP. Cele două automobile au fost apoi reparate. Pentru repararea primului automobil s-au folosit cele mai noi tehnologii recomandate de către producător, iar cel de-al doilea autovehicul a fost reparat folosind tehnologiile clasice de reparaţie. După ce au fost reparate, cele două automobile au fost suspuse din nou aceluiași impact lateral. Automobilul reparat conform celor mai noi tehnologii recomandate de către producător a suferit deformări similare primului impact, iar modulele de airbag și de pretensionare pirotehnică a centurilor de siguranță au funcționat corespunzător. În cazul automobilului reparat conform tehnologiilor clasice de reparație, deformările au fost mai mari decât cele înregistrate la primul impact, iar modulul airbag cortină nu s-a declanşat.

Motivul pentru care acesta nu s-a declanşat se datorează faptului că deformarea necontrolată, datorată utilizării metodelor neconforme, a făcut ca semnalul trimis de senzorul de impact către calculatorului ABS să fie întârziat, astfel încât momentul optim pentru declanşarea airbag-ului să fie depăşit. Mai mult, deformarea peste limite a montantului cetral a făcut ca airbagul lateral, care iese din scaun, să fie efectiv blocat. Rezultatul? Pasagerul dreapta s-a lovit  de uşă cu bazinul şi direct cu capul de montantul central.

De aceea, chiar dacă o reparaţie profesionistă, într-un service al reţelei autorizate este mai scumpă, preţul plătit în bani poate salva ulterior vieţi.

 

 

Iată mai jos exemplul concret despre care am vorbit mai sus

 

Autoturismul I – cum a fost reparat
– repararea autoturismului s-a efectuat conform documentatiei de reparatie actualizata pentru modelul in cauza – VW Passat B6 (tip 3C)
– a fost efectuata redresarea preliminara a caroseriei cu ajutorul bancului de redresat
– a fost inlocuita ranforsarea stalpului B
– au fost inlocuite toate celelalte elemente de caroserie fabricate din oteluri cu limita de elasticitate ridicata
– elementele cu importanta structurala redusa au fost reparate
– imbinarile au fost efectuate folosind sudura MAG si sudura in puncte
– sudura in puncte a fost efectuata cu aparate de tip inverter, cu curent de sudare de 10.000 A si forta de strangere a clestilor reglabila

 

auto 1 reparat

auto 1 reparat1

 

 

 

 

 

 

 

Autoturismul I – comparatie rezultate
– caroseria a suferit deformari similare in ambele incercari
– modulele airbag si de pretensionare pirotehnica a centurilor au functionat corespunzator
– deformari ale stalpului B aprox. identice in cazul celor doua teste

 

Clipboard01

 

Autoturismul II – cum a  fost reparat
– repararea autoturismului s-a efectuat conform documentatiei de reparatie corespunzatoare modelului VW Passat B4 – informatie tehnica invechita
– a fost efectuata redresarea preliminara a caroseriei cu ajutorul bancului de redresat
– ranforsarea stalpului B a fost inlocuita partial (taiere la aprox. 40 cm fata de marginea inferioara)
– elementele deteriorate au fost redresate si sudate
– imbinarile au fost efectuate folosind sudura MAG si sudura in puncte
– sudura in puncte a fost efectuata cu aparate avand un curent de sudare de 6.400 A si forta de strangere a clestilor nereglabila

 

auto 2 reparat

 

Autoturismul II – comparatie rezultate
Caroseria a suferit deformari mai mari dupa reparatie, comparativ cu starea initiala
– deformari mai mari la nivelul zonei inferioare a stalpului B
– deformari mai mari la nivelul ranforsarii pragului
– deformari mai mari la nivelul structurii podelei
– modul airbag cortina nedeclansat

 

impact initial al doilea impact

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adaugă un comentariu