Porție dublă de Top Gear: Extra Gear promite imagini behind-the-scenes

vezi galeria foto

Oficialii BBC au anunțat că show-ul Top Gear va debuta în acest sezon și cu un bonus. Denumit Extra Gear, emisiunea va fi prezentată de Rory Reid (unul dintre coprezentatorii Top Gear) și va fi difuzată imediat după încheierea Top Gear, pe postul BBC 3.


Extra Gear va avea o durată de 30 de minute și va prezenta imagini behind-the-scenes, clipuri adiționale, interviuri și nu numai. Extra Gear va fi înregistra în același studio și va putea fi urmărit și pe canalele BBC America și BBC Brit.

Vezi și: Primul trailer al viitorului sezon Top Gear

„Fanii Top Gear sunt unii dintre cei mai fanatici, iar cu acest show nou le ofer ocazia să privească dincolo de cortină. Abia aștept să le arăt cum realizăm acest show și ce se întâmplă în spatele scenei', a declarat Rory Reid.


Coincidență sau nu, anunțul făcut de BBC a venit la doar câteva ore de la apariția știrii cu privire la DriveTribe, platforma online în cadrul căreia vor lucra Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond.

Vezi și: Fosta echipă Top Gear surprinsă în timpul filmărilor viitorului show

Noul sezon al emisiunii Top Gear va debuta pe 22 mai, în timp ce show-ul pregătit de Clarkson va fi difuzat începând cu această toamnă.

Via | TopGear

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE