În curând, binecunoscuta casă de licitație Sotheby’s va scoate la licitație șase vehicule militare reunite sub denumirea de Elkhart Collection. Exact ce-ți trebuia pentru a sărbători cum se cuvine ziua de 9 mai, ziua victoriei Forțelor Aliate în lupta contra nazismului.
Cei care au bugetul necesar pus deoparte, se vor putea înfrunta pentru obținerea parțială sau totală a mașinilor incluse în Elkhart Collection în zilele de 1 și 2 mai. Pentru ce luptăm, mai exact?
1945 Jeep Willys MB
Fără doar și poate, acesta este cel mai dezirabil membru al plutonului. Participare pe front legendară, imagine incomparabilă, fiabilitate remarcabilă și, până la urmă, strămoșul de fapt și de drept al mărcii Jeep. Avem de-a face cu un exemplar de Stat Major complet echipat și, după câte se vede, în stare foarte bună. Părerea noastră: o piesă de neratat!
1962 Steyr Puch Haflinger Seria 2
Prezență oarecum discretă atât ca imagine, cât și ca dimensiuni, micul transportor-tractor Steyr Puch Haflinger îi va sensibiliza numai pe cunoscători. Avem de-a face cu un produs care a contribuit semnificativ la edificarea impresionantei reputații a mărcii austriece specializate în tracțiune integrală. Vehicul destinat mai degrabă unor utilizări cu profil logistic din spatele frontului decât vreunui rol combativ activ. Haflinger este și numele unei rase pure de cai.
1963 American Motors M422A1 Mighty-Mite
Te uiți la cât de mic este M422A1 Mighty-Mite și te întrebi dacă nu cumva ar trebui să râzi. Ei bine, în niciun caz. Forțele armate americane au definit specificațiile din caietul său de sarcini în cu totul altă idee decât tot ceea ce se mai făcuse până atunci: M422A1 s-a vrut a fi un mini-Jeep destinat trupelor speciale de comando, astfel dimensionat încât să se preteze parașutării. Caroseria este din aluminiu, iar sub capotă se află un motor V4 de origine AMC.
1968 M274 A5 1/2 ton 4×4
Mai simplu și mai compact de atât, aproape că nu se poate. Un scaun, o platformă, iar postul de conducere se află, pe jumătate, dincolo de limita frontală a platformei! Așa cum îl vedeți, acest vehicul este capabil să transporte o sarcină utilă de o jumătate de tonă. M274 A5 a intrat în serviciul forțelor armate americane în 1956 și a fost apreciat în mod special de către United States Marine Corps, fiind ușor de folosit în spațiile restrânse de pe nave.
1997 Hummer H1
Vedetă a desfășurării americane de forțe prilejuită de Războiul din Golful Persic, Hummer H1 a făcut impresie prin abilitățile dinamice și prin designul său radical. Altfel, avem de-a face cu un vehicul destinat mai degrabă genului rally-raid din motorsport decât unei utilizări militare multivalente: motorul turbodiesel V8 de 6,5 l este amplasat central (limitând spațiul din habitaclu), suspensia este cu patru roți independente (configurație avantajoasă pe plan dinamic, dar dezavantajoasă pentru caracteristicile de trecere) și gabaritul este destul de mare (țintă ușoară). Acest exemplar este un „open-top’, tocmai bun la defilare.
2014 Argo Frontier 650 8×8
Argo Frontier își are originile la New Hamburg, Canada Argo și, în pofida unui aspect cu dugestie militară, este un mic vehicul forestier. Cele opt roți ale sale sunt antrenate de un motor Briggs and Stratton de 23 CP prin intermediul unei transmisii Variomatic, cu lanțuri. Nu există suspensie, amortizarea șocurilor la rulare revine doar în sarcina anvelopelor balonate. Întotdeauna, suficient de multe dintre roțile sale vor fi în contact cu ceva care să asigure propulsia. Când înaintează prin apă, Argo este propulsat de profilul proeminent al anvelopelor ca de niște zbaturi. Viteza pe apă – ceva mai degrabă deprimant: vreo 2 noduri.