Publicația germană Die Welt spune că atât Uniunea Europeană, cât și Guvernul Germaniei știau de softul introdus de Grupul Volkswagen. Așa cum era normal, ambele instituții au respins acuzațiile.
„Guvernul Germaniei ne-a spus în iulie că ştia de utilizarea acelui soft în Statele Unite; în plus, ştiau că acest sistem se foloseşte la o scară extinsă. Guvernul german colabora cu industria auto, dar nu pentru reducerea nivelului emisiilor, ci pentru a se asigura că măsurarea emisiilor îndeplineşte standardele în graficele oficiale', a declarat Oliver Krischer, vicepreşedintele Partidului german al Verzilor, citat de cotidianul The Guardian.
Așa au interpretat oficialii Partidului Verzilor declarația următoare făcută de Ministerul Transporturilor: „Guvernul federal susţine dezvoltarea unei normative europene care să aibă ca obiectiv principal reducerea ulterioară a emisiilor reale ale vehiculelor'.
„Acuzaţiile aduse de Partidul Verzilor sunt false şi nepotrivite. Încercăm să facem lumină în acest caz, fiindcă trebuie să existe transparenţă’, a declarat Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor.
Via | Mediafax