La aproape un an de la prezentarea oficială a noului model, avem și lista de prețuri a lui Ford Kuga în România.
După cum probabil vă amintiți din articolul nostru precedent referitor la acest model, noul Ford Kuga este bazat pe platforma globală C2 a Ovalului Albastru, adică aceeași platformă pe care se bazează și cea de-a patra generație a lui Ford Focus.
Noua generație a lui Kuga este oferită în compania a șase niveluri de echipare, dar cel de vârf (Vignale) este oferit doar pentru motorizările de top, care nu pot fi comandate în echiparea de bază.
Ce dotări are Ford Kuga?
În echiparea de bază, numită Trend, Ford Kuga vine cu aer condiționat cu reglare manuală, pornire cu buton, volan îmbracat în piele, tempomat, geamuri față și spate acționate electric, cotieră centrală, unitate multimedia cu diagonala de opt inchi, scaun șofer cu reglare manuală pe opt direcții, sistem de asistență la menținerea benzii de rulare, senzori de parcare față și spate, sistem de navigație, încărcare telefon wireless, modem incorporat, banchetă spate cu funcție de glisare, asistență pre și post coliziune, jante din oțel cu diametrul de 17 inchi, proiectoare de ceață, lumini de zi cu LED, stopuri cu LED, oglinzi exterioare electrice încălzite și pliabile electric, precum și selector pentru modurile de conducere, printre altele.
Pentru 1.500 de euro în plus față de Trend primești nivelul de echipare Titanium. Acesta aduce jante din aliaj cu diametrul de 17 inchi, aer condiționat cu reglare automată pe două zone, acces fără cheie, tapițerie Titanium din stofă, scaunul pasagerului va fi și el reglabil manual pe opt direcții, senzor de ploaie și inserții cromate pentru grila frontală.
Odată ajuns la nivelul de echipare Titanium, pentru încă 2.000 de euro în plus poți să alegi între ST-Line și Titanium X. Echiparea ST Line îți adue un kit de caroserie ST Line, jante de aliaj de 18 inchi și ceasuri de bord digitale cu o diagonală de 12.3 inchi. Între timp, dacă ai optat pentru Titanium X, primești faruri cu tehnologie LED, tapițerie parțial piele, sistem audio B&O, sistem de detectare oboseală șofer și un asistent de fază lungă.
De la ST-Line poți plusa cu încă 2.000 de euro pentru a ajung la ST-Line X, care îți aduce în plus față de ST-Line faruri cu tehnologie LED, asistent de fază lungă, sistem de detectare a oboselii șoferului, tapițerie parțial piele și sistem audio B&O. Practic, dacă alegi un ST-Line X vei avea dotările lui Titanium X pe un Ford Kuga cu pachetul de caroserie ST-Line.
De la nivelul de echipare Titanium-X poți să optezi pentru vârful gamei, Vignale, iar saltul acesta te va costa 4.500 de euro. Clienții de Ford Kuga Vignale primesc scaune și oglinzi cu funcția de memorie, scaun șofer reglabil electric, Head-Up Display, ceasuri de bord digitale cu diagonala de 12.3 inchi, jante din aliaj de 18 inchi și faruri Full LED cu funcție glare-free.
În raport cu vechiul model, noul Ford Kuga este mai lung și mai lat, dar mai scund. O schimbare importantă este electrificarea gamei, deoarece Kuga oferă variante mild hybrid, full hybrid și plug-in hybrid. Nu lipsesc diesel-urile și motoarele alimentate cu benzină.
Forțați de circumstanțele actuale, reprezentanții Ford au organizat o conferință online pentru prezentarea noului Kuga. În cadrul acesteia, am aflat că noul Kuga are deja 120 de comenzi ferme în țara noastră, iar dealerii vor primi în curând primele exemplare. Totodată, este bine să știți că stocurile generației precedente de Kuga au fost lichidate până la 31 decembrie 2019, iar că showroom-urile Ford sunt în continuare deschise.
Motorizări Ford Kuga
Varianta de bază a gamei Ford Kuga este echipată cu un motor 1.5 EcoBoost de 150 de cai-putere, cuplat unei transmisii manuale cu șase trepte. Aceasta pornește de la un preț de listă de 25.850 de euro în echiparea Trend. Cei care doresc un diesel pot opta pentru Kuga 1.5 EcoBlue de 120 de cai-putere, respectiv pentru două variante de 2.0 litri ale noului SUV, care asigură 150 (mild-hybrid 48V în standard), respectiv 190 de cai-putere.
Varianta 1.5 diesel de 120 de cai-putere este singura din ofertă oferită atât cu o transmisie manuală cu șase trepte, cât și cu o automată cu opt trepte. Aceasta pornește de la 26.150 de euro în versiunea Trend alături de manuala cu șase trepte, dar prețul urcă la 27.650 de euro pentru cei care aleg o transmisie automată cu opt trepte.
Noua generație a lui Kuga este primul model plug-in hybrid oferit de Ford pe piața din Europa. Ford Kuga PHEV are un propulsor alimentat cu benzină, de 2.5 litri, asistat de un motor electric alimentat de o baterie de 14.4 kWh. Sistemul hibrid oferă un total de 225 de cai-putere, iar autonomia în modul 100% electric este de până la 50 de kilometri.
Un Ford Kuga Plug-in Hybrid pleacă de la 36.350 de euro cu TVA inclusă pe piața din România pentru echipare Titanium, dar poate ajunge până la 42.850 de euro în echiparea Vignale. Totodată, cel mai puternic diesel din ofertă, un 2.0 EcoBlue de 190 de cai-putere cuplat unei transmisii automate cu opt trepte și unui sistem de tracțiune integrală pleacă de la 33.500 de euro în ecihparea Titanium și poate să ajungă până la 4.000 de euro în varianta Vignale. Doar diesel-ul de top are o versiune cu tracțiune integrală la momentul lansării.
Ulterior, va fi oferită o versiune full hybrid a lui Ford Kuga, care va oferi o putere totală a sistemului hibrid de 200 de cai-putere și va avea atât variante cu tracțiune fața, cât și variante cu 4×4, iar toate acestea vor fi disponibile pentru comandă în ultimul sfert al anului 2020.
Programul Rabla 2020: toate ofertele sub 10.000 de euro din România