Prețuri în România: Kia Ceed GT și ProCeed

vezi galeria foto

Noile modele ale producătorului coreean pot fi comandate în România. Kia Ceed GT vine cu un motor turbo de 1.6 litri, care îi asigură 204 CP, în timp ce ProCeed schimbă caroseria dintr-un hatch în trei uși într-un shooting-brake modern.


Citește și…

Caracatița de parbriz, noua măsură împotriva șoferilor care parchează neregulamentar

Chinezii atacă segmentul SUV coupé

Boxele acestei mașini se aud de la 5 km distanță

Germania și-ar putea lua adio de la autostrăzile fără limită de viteză

De-asta nu putem avea șosele sigure în România

Mick Schumacher a semnat cu Ferrari

De ce șoselele nu crapă de frig în țările dezvoltate

Românii nu învață pentru examenul auto

 

Ambele modele sunt produse în Slovacia și oferă în continuare o garanție standard de șapte ani sau 150.000 km. În România, acestea beneficiază de o promoție de lansare, ce scade prețul de pornire cu 1.000 de euro.


Noua Kia Ceed GT vine la pachet cu propulsorul turbo benzină de 1.6 litri T-GDi, ce dezvoltă 204 CP și un cuplu motor de 265 Nm. În standard, versiunea GT vine cu o cutie manuală cu șase trepte. În acest caz, prețul de listă este de 22.747 euro (din care se scad cei 1.000 de euro ai promoției de lansare). Clienții care optează pentru o transmisia automată cu ambreiaj dublu și șapte trepte vor plăti încă 1.392 de euro.

Echiparea standard oferă o listă lungă de dotări, din care amintim: pachet optic specific GT, jante aliaj de 18 inchi încălțate cu anvelope de vară Michelin Pilot Sport 4, lumini de zi și stopuri cu LED, scaune cu reglaj electric îmbrăcate în material Alcantara, climatizare automată, unitate media de 7 inchi, etc.


În materie de sisteme de siguranță, echiparea de bază include: cameră video pentru mersul cu spatele, sistem activ de monitorizare a oboselii, senzori de parcare, sistem activ de menținere a benzii de circulație, asistență activă în cazul unui impact frontal, etc.


În prezent, hot hatch-urile au ajuns să aibă între 260 și 350 CP sub capotă, așa că Ceed GT se recomandă ca un warm hatch’. Cu toate acestea, performanțele oferite sunt mai mult decât decente, sprintul de la 0-100 fiind efectuat în 7,5 secunde pentru versiunea cu cutie manuală și 7,4 secunde pentru automată, în timp ce viteza maximă este de 230 km/h, respectiv 225 km/h pentru versiunea automată.

Mai interesantă este versiunea ProCeed, unde designerii și-au ‘făcut de cap și au adus un aspect complet nou în această gamă.


Gama ProCeed dispune de trei motoare pe benzină și de un propulsor diesel. Modelul vine doar în versiunile de echipare GT Line sau GT.

Versiunile GT Line pot fi comandate împreună cu propulsorul pe benzină 1.0 T-GDi (120 CP, 172 Nm) numai alături de o cutie manuală cu șase trepte. În această configurație, prețul de achiziție pornește de la 21.278 de euro, după ce a fost aplicată promoția de lansare.

Clienții versiunii GT Line care doresc o cutie de viteze automată pot opta pentru motorul 1.4 T-GDi (140 CP, 242 Nm), caz în care prețul crește la 23.509 euro sau pentru un propulsor diesel de 1.6 litri (136 CP, 280 Nm), începând cu 25.461 euro.


În cazul în care vă doriți motorul 1.6 T-GDi de pe Ceed GT, puteți opta pentru versiunea ProCeed GT, care pornește de la 24.747 euro.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE