Primăria Capitalei are un nou proiect: vouchere pentru achiziția de mașini noi.
Mașini sub 10.000 de euro disponibile în România
Ideea nu este nouă și a mai fost vehiculată de autorități, dar de data aceasta avem și cifre. Vorbim despre 5.000 de vouchere pentru achiziția de mașini noi, în valoare de 9.000 de lei fiecare. De data aceasta, voucherele vin și cu restricții. Spre deosebire de Programul Rabla, acestea sunt doar pentru cei care au domiciliul stabilit în București și au mașina înmatriculată în același oraș.
În Programul Rabla Plus’ vor intra şi cvasi-ciclurile electrice
Voucherele vor fi acordate doar după casarea unei mașini vechi și sunt valabile numai pentru achiziția de autovehicule cu un nivel redus de emisii. În mod interesant, proiectul nu menționează hibrizii sau hibridele în mod special, dar este gândit și pentru vehicule electrice. O condiție importantă este interdicția de a cumpăra mașini cu motoare diesel cu banii de pe voucherul de la Primărie.
Rabla Plus – ce mașini electrice se pot cumpăra cu bonusul de 10.000 de euro de la stat
În mod paradoxal, Primăria Capitalei va achiziționa autobuze cu motoare diesel în loc să cumpere autobuze electrice, dar este de apreciat că nu vor finanța achiziția de mașini noi cu motoare diesel, oricât de curate ar fi acestea. În prima fază, vor fi acordate 5.000 de asemenea vouchere și acestea vin doar la casarea unei mașini vechi, subliniază Mediafax. Nu a fost specificată o limită de vârstă a mașinii și nici alte condiții legate de aceasta. Cel mai probabil, aplicantul va trebui să fie proprietar și să respecte celelalte condiții aplicabile și la Programul Rabla.
Programul Prima masina, un eșec răsunător
Voucherele sunt disponibile și pentru persoane juridice, dar numai dacă au domiliciul în București. Planul este gândit și pentru alte mijloace de locomoție care sunt ecologice, fără să specifice care ar fi acestea. Anul trecut, au fost scoase din circulație 7.470 de autovehicule din București prin programul Rabla Clasic.
La prima vedere, nu poți cumula un voucher de la Primărie cu unul de la programul Rabla Clasic. Așa ar fi logic, însă nu vedem încă o mențiune care să interzică acest lucru în proiect. Cel mai probabil, restricția ar veni la dealerul auto implicat în proiect sau la intrarea în programul Rabla Clasic.
Mai puțini bani pentru Programul Rabla în 2018
Un consilier în cadrul Primăriei Municipiului București, Lucian Iliescu, o acuză pe Gabriela Firea că s-a inspirat de la el în privința ideeei proiectului cu vouchere pentru casarea de mașini vechi. Membrul PMP și-a exprimat speranța că proiectul pe care l-a anunțat el va fi dus la bun sfârșit.
În cazul proiectului propus inițial de Lucian Iliescu, era vorba despre o idee de a răscumpăra mașinile vechi din București pentru a elibera locuri de parcare. Ideea lui Lucian Iliescu era să nu îi oblige pe proprietarii acelor vehicule să cumpere ceva, ci pur și simplu să le ofere 3.000 de lei dacă își casau mașina veche.