Kaufland a inaugurat astăzi primul hub de încărcare multi-fast charge din România și din estul Europei. Punctul de încărcare rapidă pentru mașini electrice se află la supermarketul Kaufland de pe strada Barbu Văcărescu din București.
Citește și:
Au fost publicate ultimele rezultate Euro NCAP!
Noua mașină a lui Vladimir Putin
Transalpina se închide
Cum faci să iei 9000 de lei de la Primărie!
Iată noul Duster Pick-up!
Noul BMW X5 are deja 100 de comenzi în România
Poliția Română are autospeciale noi: Ce dotări au?
Ce riști dacă nu ai scaun special pentru copii?
Acest hub multi fast e-charge poate încărca șase mașini electrice simultan, iar trei dintre acestea pot beneficia de încărcare rapidă.
La eveniment au fost prezente peste 30 de autoturisme electrice (Tesla, VW, Renault, Nissan, Dacia, Kia, etc), printre care se aflau și două mașini electrice de raliu. Prima dintre acestea este un fost VW Golf GTI, care a fost transformat în vehicul electric, iar cealaltă este un VW e-Golf cu ușoare modificări.
Oficialii Kaufland România au declarat următoarele ‘ca și până acum, Kaufland va suporta costurile de încărcare a mașinilor electrice în rețeaua e-charge pentru clienții săi’.
Primul punct de încărcare a fost deschis în 2016 de către rețeaua de magazine Kaufland, care acum se laudă cu peste 20 de magazine, în toată țara, dotate cu stații de încărcare.
Aceste stații de încărcare funcționează non-stop și acoperă nevoile de mobilitate ale posesorilor de vehicule electrice. Amplasarea lor permite tranzitarea pe coridoarele Constanța – București – Sibiu – Timișoara – Arad și București – Ploiești – Brașov – Târgu Mureș – Cluj Napoca – Oradea.
În România, piața mașinilor electrice este în continuă creștere, în prezent fiind peste 1.000 de autoturisme 100% electrice în toată țara.