Enel Green Power (EGP), una dintre diviziile Enel Group, a semnat un acord cu producătorul american Tesla pentru testarea integrării sistemelor staționare de stocare a energiei dezvoltate de compania de peste Ocean în centrele solare și eoline aparținând EGP.
Prin această mișcare, Enel vrea să crească producția în facilitățile EGP și, totodată, furnizarea de servicii avansate pentru o integrare eficientă a resursei provenite din energii regenerabile în rețeaua națională.
Cele două companii vor începe colaborarea prin integrarea unui sistem de baterie Tesla într-una dintre facilitățile EGP. Sistemul oferit de Tesla are o capacitate de producție de 1,5 MW și o capacitate de stocare de 3 MWh.
„Acordul este parte a unui memorandum de înţelegere extins între cele două companii, care prevede atât integrarea sistemelor energetice Tesla în centralele Enel, cât şi dezvoltarea mobilităţii electrice. Acordul se încadrează în programul extins al Enel Green Power pentru testarea sistemelor de stocare staţionare ce include proiecte pilot la stadiul avansat de execuţie şi care implică alţi actori globali importanţi din sector, cum ar fi FIAMM, General Electric, Samsung SDI şi Toshiba', se arată în comunicatul oferit de Enel.
Conform planurilor Tesla, în scurt timp vom vedea și pe teritoriul României stații de reîncărcare tip Supercharger. Acestea vor fi plasate în trei zone cheie ale țării, iar șoferii care dețin un model al producătorului american își pot reîncarca bateriile fără niciun cost.
Sursa | Capital