Profitul service-urilor auto a crescut cu 90% în 5 ani. Care este principalul factor

vezi galeria foto

Service-urile auto din România au înregistrat un trend ascendent în perioada 2013-2018, motivul principal fiind vechimea parcului auto.


Citește și:

Registrul Auto Român începe să controleze service-urile auto

Cum fac service-urile gaură la buget de 500 de milioane de euro anual

Trei service-uri auto cer falimentul celei mai mari firme de asigurări din România

O analiză recentă a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule (BAAR) arată că în intervalul 2013-2018, service-urile auto și-au sporit atât cifra de afaceri, cât mai ales profitul.

„În perioada 2013- 2018 cifra de afaceri înregistrată de unităţile reparatoare auto (cod CAEN 4520) a înregistrat un trend constant ascendent (creştere 20%). Odată cu creşterea cifrei de afaceri, profitul net raportat de service-urile auto, în acelaşi interval de timp, a fost de 90%, cea mai mare rată de creştere fiind înregistrată de unităţile independente. În timp ce majoritatea indicatorilor din acest sector au o tendinţă crescătoare, în domeniul conex al asigurărilor auto, prima brută subscrisă pe segmentul asigurării RCA se menţine la un nivel scăzut, în timp ce rata daunei combinate se situează la un nivel supraunitar’, se menționează în comunicatul BAAR.


În același interval de timp, și numărul service-urilor auto a crescut cu 20%, de la 10.585 în 2013 la 12.660 în 2018. Totodată, în 2013, cifra de afaceri cumulată era de 1,36 miliarde de lei. Aceasta a ajuns, în 2018, la 2,67 miliarde de lei.

Unul dintre motivele cele mai plauzibile pentru aceste creșteri este vechimea parcului auto românesc, a cărui vechime medie este de 15,4 ani. La final de 2018, parcul auto a atins cifra de 6,4 milioane de autovehicule, 47% dintre acestea având o vechime mai mare de 15 ani. Categoria 6-15 ani ocupă o pondere de 44,5%. Doar 8% dintre autoturismele înmatriculate în România au o vechime mai mică de 6 ani.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE