Proiect de lege – Mașinile înmatriculate în alte state vor putea circula în România doar 90 de zile

vezi galeria foto

Aleșii statului sunt foarte perseverenți. În urmă apoximativ jumătate de an, aceștia inițiau un proiect de lege care prevedea ca autovehiculele și remorcile înmatriculate la sud de Dunăre de persoane care au domiciliul în România să poată circula pe drumurile patriei maximum 90 de zile de la introducerea lor în țară.


Astăzi, parlamentarii revin asupra proiectului respins și spun că vor să limiteze circulația tuturor vehiculele înmatriculate în străinătate.

„Poate aici a fost o greşeală a noastră, că nu am extins-o la tot ce înseamnă maşină înmatriculată dintr-o altă ţară, şi cred că era mult mai corect aşa. Încercăm să băgăm amendament la comisia de specialitate’, a declarat Ioan Munteanu, deputat PSD, iniţiatorul legii.

Conform aceluiași deputat, în prezent, în România circulă peste 100.000 de mașini înmatriculate la sud de Dunăre. Pe lângă faptul că proprietarii evită taxa de înmatriculate, apar și probleme mari atunci când provoacă accidente rutiere.


„Este un fenomen deja faptul că firmele de asigurări bulgăreşti plătesc cu foarte mare greutate despăgubirile. Trec între 120 şi 140 de zile. În peste 80 la sută din cazuri vorbim despre plăţi incomplete’, a declarat Cristian Munteanu, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente.

După cum era normal, șoferii au reacționat. Aceștia spun că este dreptul lor să își înmatriculeze mașinile oriunde doresc.

„O aberaţie, din moment ce suntem cetăţeni europeni, mi se pare total absurd. Totuşi este proprietate privată şi eşti cetăţean, ai drepturi, nu?’, spune un șofer pentru Digi24.


Conform aceleiași surse, proiectul de lega va fi dezbătut în săptămânile următoare, imediat după începerea sesiunii parlamentare.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE