Proiect de lege pentru eliminarea limitei de sub 50 km/h în localități

vezi galeria foto

Deputatul Marton Arpad a depus la Senat o propunere legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Aceasta prevede eliminarea limitărilor de sub 50 km/h pe raza localităților și restrângerea acestei limitări pe cât de mult posibil, pe zone care să nu depășească 3 km.


Noua propunere legislativă are rolul de a elimina restricțiile de viteză impuse fără rost, în zonele urbane sau cel puțin așa își motivează propunerea inițiatorul ei. În expunerea de motive acesta menționează exemple precum „limitări de viteză exagerate pe o lungime exagerată', precum şi „semnalizări interpretabile'.

Potrivit propunerii legislative „se interzice limitarea vitezei sub 50 de kilometri pentru autiovehicule la întreaga localitate, adică de la indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate până la indicatorul de ieşire din localitate'.


Totuși, în caz că propunerea va primi undă verde, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu zonele din apropierea școlilor, care de cele mai multe ori au limitări de 30 km/h.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE