Putem răsufla ușurați. Lucrările la autostrada București – Constanța vor începe în septembrie

vezi galeria foto

În urmă cu câteva zile, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunțat că 40 de kilometri din autostrada București – Constanța vor intra în reparații. Mai exact vorbeam despre tronsonul Drajna – Lehliu.


Tot atunci, s-a vehiculat că lucrările de reparație vor începe chiar în plin sezon estival. Ieri, 28 martie, CNADNR a emis un comunicat de presă prin care ne asigură că lucrările la sectorul de drum respectiv se vor face, cel mai devreme, începând cu luna septembrie.

Astfel, toți cei care și-au programat concedii pe litoralul românesc sau cei care aveau de gând să viziteze stațiunile de la malul Mării Negre pot răsufla ușurați.

„A2 trebuie remediat și o vom face conform planului stabilit de către Companie, începând din luna septembrie. Împreună cu Poliția Rutieră vom adopta un program de restricții în funcție de lucrările programate, astfel încât în toamna să reabilităm autostrada A2 cu un minimum de disconfort', a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Honor.


În plus, directorul general este foarte supărat pe instituțiile statului despre care afirmă că denigrează activitatea CNADNR.

„Sunt indignat și consternat de ultimele informații eronate, chiar cu bună știință, vehiculate în spațiul public prin care, din nou, este denigrată activitatea Companiei chiar de către instituții ale statului. Am anuțat alocarea unor fonduri pentru reparațiile atât de necesare la A2, (reparații anulate și anul trecut tot la presiunea organizațiilor din turism) și de asemenea am anunțat că aceste reparații vor fi executate în urma procedurii de achiziție publică. Acest proces nu poate fi cuprins într-un calendar foarte exact, ținând cont de momentul declanșării licitațiilor, de numărul de ofertanți, de numărul contestațiilor, etc… Dar, luând în considerare toate acestea, demararea lucrărilor se va face cu siguranță, cel mai devreme, în luna septembrie. Asigur pe toți cei interesați și implicați de dorința CNADNR de a nu influența traficul rutier pe autostrada A2 în perioada sezonului estival', a completat oficialul CNADNR.


Via | CNADNR

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE