Reacția unui șofer după o depășire sinucigașă: „Da, îl omoram pe ăla, care-i problema?” (VIDEO)

Un șofer din Suceava dovedește lipsă acută de responsabilitate după un gest necugetat în trafic. Poliția spune că nu poate fi pedepsit.

Citește și:

Depăşire la limita demenţei în Maramureş! Te şi miri că a supravieţuit cineva (VIDEO)

Depăşire la limita nebuniei pe Autostrada Timisoara-Arad (VIDEO)

Încă un exemplu elocvent că statistica neagră a accidentelor din România este uneori împiedicată să crească de o mână divină: un șofer din Suceava se înscrie în ceea ce am putea numi cea mai periculoasă depășire pe care am văzut-o anul acesta, însă cu adevărat uluitoare este reacția lui de după.

Incidentul s-a întâmplat pe E58, între localitățile Molid și Frasin. Aflat în spatele unui TIR, un șofer sucevean se înscrie într-o depășire pe un segment de drum marcat cu linie continuă, înaintea unui viraj de dreapta. Mai mult, imediat ce observă autovehicului din sens opus, acesta încetinește și trage stânga, fiind foarte aproape să se ciocnească frontal cu șoferul care venea de pe contrasens și circula regulamentar.

Certat (prin stație) de către șoferii care au fost martori la incident, vinovatul are o reacție defensivă puternică, plângându-se că „ăsta cu număr de Slovenia (n.r. TIR-ul din fața sa) nu mi-a dat drumul’. Apoi devine agresiv, amenințând cu bătaia atunci când unul dintre șoferi îl întreabă dacă „are ceva minte în bostanul ăla’: „Vorbește frumos, că eu știu care ești, moldovene. Ai grijă! Vezi poate te parchez înainte de Suceava și ți-o iei în gură!’

Discuția halucinantă continuă. Fiind înștiințat că toată scena (și discuția) a fost filmată, șoferul vinovat spune: „Mi se fâlfâie de filmarea ta!’, după care nu ezită să înjure pe oricine încearcă să-l confrunte. După câteva replici tensionate, acesta izbucnește: „Da, bă, îl omoram pe ăla, care-i problema? Am asigurare la mașină, îi dau asigurarea la mașină, (…) mare șmecherie!’

Contactați de către Mediafax cu privire la acest incident, reprezentanții Poliției din Suceava răspund că nu pot interneni în acest caz, pentru că filmarea nu poate fi considerată probă eligibilă: „Conform legislației rutirere, contravenție la regimul rutier se constată doar în mod direct de către polițistul rutier sau cu aviz de poliție rutieră, iar mijloacele de probă sunt preluat doar prin mijloace tehnice omologate. Astfel că în acest caz, abaterea rutieră săvârșită poate rămâne nepedepsită’, a explicat Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

    Cristi spune:

    O gresit si soferu cu autotorismu nu numai cel cu camionu vina o are cel cu autotorismu pentru ca la scoala legislative ati interzice total sa depasesti pe linie continua.Vina o are 90 la suta autotorismu 10 la suta soferu de camion.

Adaugă un comentariu