România a intrat sâmbătă după-amiază în scenariul al treilea din lupta împotriva coronavirusului. Acest lcuru înseamnă restricții mai dure și reguli pentru anumite categorii.
Șoferii de TIR care vin din zona roșie sau galbenă sunt exceptați de la regulile de autoizolare/carantină la momentul intrării în țară, dar trebuie să dea toate informațiile personalului medical.
„Șoferii mijloacelor de transport rutier cu masă de peste 3,5 t, precum și șoferii care fac aprovizionarea fermelor sau obiectivelor din industria alimentară, sunt exceptați de la impunerea regulilor de autoizolare/carantină în funcție de zonele din care sosesc (galbenă/roșie), la momentul intrării în țară.
Cu toate acestea, la momentul intrării în țară, personalul medical chestionează toți șoferii pentru a află dacă aceștia prezintă simptome. În cazul în care prezintă simptome, este anunțat serviciul 112 în vederea transportului la spital în vederea evaluării și testării. În cazul în care nu manifestă simptome, personalul din frontieră consiliază șoferul asupra comportamentului de urmat în cazul apariției oricărui simptom; șoferului i se va recomandă să evite, pe cât posibil, contactul cu familia sau alte persoane
În cazul în care șoferul este contact apropiat cu un caz confirmat, el nu va fi exceptat de la regulile de autoizolare', a transmis Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.