Renault Clio RS 220 Trophy a devenit cel mai rapid hothatch de segment B care a mers pe Nurburgring. Conform oficialilor francezi, citați de publicația Autoblog.nl, noul Clio RS 220 Trophy a reușit să parcurgă un tur pe Iadul Verde în doar 8 minute și 32 de secunde.
La volanul hothatck-ului francez s-a aflat Christian Gebhardt, editorul publicației Sport Auto. Acesta nu este la prima apariție pe Nurburgring, în trecut reușind să parcurgă Iadul Verde în 8 minute și 35 de secunde la volanul unui MINI JCW.
Citește și: România – Renault Clio RS Trophy 220 are un preț de pornire de 23.950 de euro
După cum deja știți, Renault Clio RS 220 Trophy a fost expus în premieră internațională în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Hothatch-ul francez are un motor de 1,6 litri capabil să ofere 220 CP și 260 Nm. În plus, limitarea de turație a fost ridicată la 6.800 rpm, iar pentru a îmbunătăți reprizele în treptele 4 și 5, există o funcție overboost care poate crește cuplul până la 280 Nm pentru scurte perioade de timp.
Citește și: Renault Clio RS 220 Trophy față în față cu Peugeot 208 GTi
Resursele sunt manageriate cu ajutorul unei transmisii EDC revizuite care promite schimbări de trepte mai rapide cu 50% în modul Race.
Via | WCF