În urmă cu mai puțin de o săptămână Renault a prezentat cu mare fast noul KWID, un crossover de segment A produs pe noua arhitectură CMF-A, dezvoltată de Alianța Renault-Nissan.
Dintr-un interviu acordat de Carlos Ghosn colegilor de la Indian Autos Blog, aflăm că Renault nu va lansa modelul KWID și sub logo-ul Dacia.
Cel mai proaspăt model din curtea producătorului francez va fi disponibil la nivel global și va fi capabil să îndeplinească cerințele piețelor pe care activează. În prezent, Renault se va concentra foarte mult pe promovarea și comercializarea lui KWID în India. Aici, modelul producătorului francez are un preț de pornire de 4.700 de euro și poate crește până la 6.275 de euro, în funcție de nivelul de echipare.
Detalii complete despre noul Renault KWID pot fi citite aici.
Debutul comercial anunțat de Renault pentru noul KWID va avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2015.
Sursa | IAB