Renault EZ-Pod este cel mai nou concept electric autonom dezvoltat de constructorul francez. Proiectat special pentru a străbate distanțe mici, vehiculul ar putea fi util în multe scenarii cotidiene.
Construit pe șasiul cvadriciclului Twizy, conceptul EZ-Pod nu ocupă decât o suprafață de 3 metri pătrați din carosabil. Din necesitatea de a asigura transportul într-un spațiu cât mai compact, Renault a renunțat complet la volan și la pedale, amplasând diagonal cele două scaune destinate pasagerilor.
Interiorul este dotat cu două ecrane, pe care pasagerii pot urmări în timp real informații cu privire la traseul lor, precum ora estimată a sosirii sau localizarea pe hartă prin GPS.
O funcție deosebit de interesantă este posibilitatea ca mai multe vehicule Renault EZ-Pod să fuzioneze, precum vagoanele unui tren, ceea ce ar fi util în cazul grupurilor de persoane cu destinație comună.
Renault EZ-Pod nu este destinat exclusiv transportului de persoane
Citește și:
Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3
Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor
Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă
Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie
Cel mai rapid SUV pe gheață
Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România
Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului
Deși nu a precizat autonomia bateriei, constructorul susține că EZ-Pod este conceput special pentru călătorii intraurbane pe distanțe scurte. Se poate dovedi a fi o soluție practică nu doar pentru deplasarea persoanelor, ci și în sensul livrării de mărfuri.
De asemenea, Renault sugerează utilizarea conceptului autonom EZ-Pod pentru transportul persoanelor în aeroport, în parcări sau în centre comerciale. Astfel, poate acorda un ajutor binevenit cetățenilor cu mobilitate redusă.
Partea mai puțin atărgătoare este viteza de deplasare a vehiculului, pe care cei de la Renault o menționează într-un comunicat de presă: „În viitor, Renault EZ-Pod ar putea fi autorizat să conducă pe unele străzi pietonale sau să se deplaseze – la viteze foarte mici (sub 6 km/h) – până la intrarea în clădiri, pentru a transporta persoanele cu mobilitate limitată (spre exemplu, persoane vârstnice sau cele care transportă cumpărături, copii sau bagaje grele)’.