Renault Megane 2020: francezii aplică un facelift consistent şi introduc în gamă o versiune plug-in hybrid

2020 - Nouvelle Renault MEGANE Estate

vezi galeria foto

Renault Megane 2020: francezii aplică un facelift consistent şi introduc pentru prima data în această gamă o versiune plug-in hybrid cu o putere de 160 CP şi autonomie în modul electric de 65 km.


Renault Megane facelift oferă acum un cockpit regândit și modernizat. Avem un nou ecran multimedia de 9,3 inchi şi  un tablou de bord de 10,2 inchi, care beneficiază de toate caracteristicile sistemului multimedia Renault EASY LINK compatibil cu noile generaţii de telefoane. Pentru a îmbunătăți siguranța și confortul, un număr important de sisteme de asistență la condus însoțesc modelul de segment C. Printre acestea se numără Asistentul în trafic și pe autostradă, un sistem autonom de nivel 2.


Principala noutate o reprezintă introducerea pe gama Megane a motorului hibrid E-TECH Plug-in de 160 CP. Modelul de segment C profită de o nouă tehnologie centrată pe recuperarea de energie. Tehnologia E-TECH Plug-in a fost dezvoltată de echipa de ingineri Renault și a făcut obiectul a peste 150 de brevete.

Sistemul PHEV este format din noua generație de propulsoare de 1,6 litri cu 4 cilindri pe benzină, însoțită de două motoare electrice și o cutie de viteze multimode. Această transmisie fără ambreiaj are o performanță excelentă, în timp ce modificarea este abia vizibilă.


Cu bateria sa de 9,8 kWh (400V), Megane E-TECH plug-in poate rula 100% electric cu viteze de până la 135 km / h şi are o autonomie de 50 de km în ciclul combinat (WLTP ) și până la 65 de km în ciclul urban (WLTP  City), fără a folosi motorul termic.

Disponibil la lansarea din a doua jumătate a acestui an pe Megane Estate motorul E-TECH Plug-in va fi, de asemenea, oferit ulterior pe versiunea hatchback.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE