Renault România își propune să recruteze 500 de oameni noi. În plus, grupul pune la dispoziție și 100 de locuri pentru studenții care vor să facă un stagiu de practică.
Dintre posturile scoase la concurs, 300 sunt oferite în cadrul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare. Aici, Renault România caută ingineri și absolvenți ai facultăților cu profil tehnic în domeniul automobilelor. Cei care vor să aplice pe aceste posturi trebuie să aibă experiență de minim 2 ani în domeniul auto sau conex, să cunoască proiectare CATIA și și aibă experiență în managementul de proiect.
Restul de 200 de posturi se adresează celor care vor să ajungă în echipele de coordonare a relațiilor cu furnizorii și în departamentele post-vânzare sau studii de piață.
Renault continuă și în acest an programul Drive your Future. 100 de studenți și masteranzi sunt căutați pentru un stagiu de practică în cadrul companiei. Posturile scoase la concurs de Renault sunt disponibil pe platforma industrială de la Mioveni, în cadrul centrului de cercetare și dezvoltare de la București și la Centrul Tehnic Titu.