Rolls-Royce sărbătorește Anul Porcului: ce surprize de lux le-a pregătit clienților

vezi galeria foto

Deși este un brand englezesc, Rolls-Royce ține să demonstreze că pune preț pe cultura tuturor clienților săi, indiferent din ce parte a globului provin aceștia. Pentru că zilele trecute s-a sărbătorit Noul An Chinezesc, Rolls-Royce a profitat de ocazie pentru a lansa patru ediții speciale ale unora dintre mașinile sale.


Anul Nou Chinezesc, aflat în 2019 sub semnul Porcului de Pământ, a început pe 5 februarie. Potrivit zodiacului oriental, în zodia Porcului se încadrează persoanele născute în 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007 sau 2019.

În cinstea celor aproximativ 1,5 miliarde de oameni din toată lumea care sărbătoresc acest eveniment, constructorul englez Rolls-Royce a lansat patru noi variante ale unora dintre mașinile sale. Este vorba despre ediții speciale ale modelelor Ghost, Wraith, Dawn și Cullinan. Acestea au fost dezvăluite în weekend, la reprezentanța din Beverly Hills, California. Dintre cele patru, Cullinan este singurul conceput strict pentru expoziții, nefiind de vânzare.


Legătura dintre Anul Porcului și aceste ediții devine vizibilă abia odată ce intri în habitaclu. Aici se găsesc plăcuțe metalizate inscripționate „Year of the Pig’, iar pe tetiere este brodat un simbol reprezentativ pentru eveniment.

Este o plăcere și o onoare să sărbătorim acest eveniment, în special alături de clienții noștri chinezi și de aceia care li se alătură în întâmpinarea unui nou an‘, spune Martin Fritsches, președintele diviziei americane a Rolls-Royce Motor Cars.


Noile versiuni ale mașinilor Rolls-Royce au fost dezvoltate în parteneriat cu lanțul hotelier Mandarin Oriental. Până vineri, 8 februarie, edițiile speciale sunt expuse la sediul hotelurilor din Boston, Miami și Washington D.C. Cei cazați acolo au ocazia să călătorească „din partea casei’ 3 km cu Ghost, Wraith, Dawn sau Cullinan – o călătorie scurtă, dar cu siguranță memorabilă.

Citește și:

Noul Volkswagen Passat

Duster 1.3 TCe: cât costă la noi cea mai puternică Dacie din istorie!


Camerele CNAIR, folosite în regim de radar? Răspunsul oficial al instituției

LICITAȚII ANAF: Ce mașini confiscate găsești la ofertă în februarie

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE