România, ameninţată de CE cu sancţiuni pentru legislaţia privind benzina

vezi galeria foto

Romania si alte 9 state membre (Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Finlanda, Grecia, Letonia, Marea Britanie si Spania) au primit joi, un aviz motivat din partea Comisiei Europene, in cadrul unei proceduri de infringement. 


Comisia acuza statele respective ca nu au transpus in legislatia lor nationala directiva europeana privind calitatea benzinei si a motorinei [Directiva (UE) 2015/652 a Consiliului]. Aceasta prevede normele pentru calcularea si raportarea emisiilor de gaze cu efect de sera generate de carburanti si de alte forme de energie provenind din surse nebiologice.

Legislatia UE urmareste sa genereze raportarea cu suficienta acuratete, astfel incat Comisia sa poata evalua performantele furnizorilor de carburanti in ceea ce priveste respectarea obligatiilor care le revin in temeiul Directivei privind calitatea carburantilor.


Aceasta are ca scop realizarea unei reduceri cu cel putin 6% a intensitatii emisiilor de gaze cu efect de sera generate de carburanti si de energia furnizata, pana la sfarsitul anului 2020. Metoda de calcul are avantajul de a reduce sarcina administrativa atat pentru furnizori, cat si pentru statele membre.

Sursa: hotnews.ro

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE