2025, testul crucial pentru credibilitatea și capacitatea de reformă a statului român
În ultimii ani, România a crescut, dar nu întotdeauna sănătos. Ne-am bucurat de expansiune economică, însă aceasta a fost mai degrabă alimentată de consum decât de investiții productive. Această strategie a fost favorizată și de politica monetară a BNR, precum și de politicile fiscale expansioniste ale guvernelor anterioare, care au dus la creșterea veniturilor disponibile, dar nu și a productivității. În 2025, avem oportunitatea de a schimba această paradigmă. Putem face pasul către o economie care creează valoare reală, în loc să trăim din împrumuturi și importuri. Cheia? Investiții productive care să genereze valoare adăugată și să sprijine exporturile, stabilitate fiscală și un dialog real între stat, mediul de afaceri și societate.
În 2025, România are de făcut o alegere clară: va continua să își crească cheltuielile, fără a asigura o bază economică solidă pentru viitor? Sau va folosi bugetul ca un instrument de resetare economică, investind în sectoare care pot genera creștere sustenabilă?
Un echilibru fragil – stabilitatea leului și presiunea fiscală
Stabilitatea leului din ultimii ani a oferit o ancoră de siguranță într-un mediu economic volatil. În ciuda inflației ridicate, leul s-a depreciat controlat, ceea ce a protejat în parte puterea de cumpărare și a oferit predictibilitate mediului de afaceri. Acest echilibru a fost menținut printr-o combinație de politici monetare prudente și acces la capital extern – atât prin împrumuturi, cât și prin remitențele românilor din diaspora. BNR a intervenit periodic pe piața valutară, utilizând din rezervele valutare pentru a tempera volatilitatea leului, ceea ce a contribuit la menținerea stabilității acestuia.
Totuși, această stabilitate nu trebuie să fie luată de bună. Dacă România nu își crește potențialul economic prin investiții și producție internă, presiunea pe cursul valutar va deveni tot mai mare. Trebuie să fim conștienți că investitorii serioși nu vor aloca capital într-o țară unde sunt taxați înainte să obțină profit. O economie puternică susține o monedă stabilă, nu invers. De aceea, direcția trebuie să fie clară: mai puțin consum bazat pe importuri și mai multă producție internă.
PNRR și guvernanța corporativă – o șansă pentru reformă reală
Una dintre cele mai mari oportunități ale României încă mai este: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Avem la dispoziție fonduri europene semnificative, dar cu o condiție esențială: să facem reformele promise. Aici intervine conceptul de guvernanță corporativă, un model care poate aduce mai multă transparență și eficiență în utilizarea banilor publici. Totuși, România se confruntă cu dificultăți majore în implementarea reformelor din PNRR, inclusiv în domenii esențiale precum digitalizarea administrației și reforma pensiilor.
Riscul de a nu accesa integral fondurile alocate este real și trebuie tratat cu seriozitate. PNRR este un test important: putem arăta că știm să guvernăm cu responsabilitate sau putem pierde această oportunitate, ceea ce ne-ar lăsa doar cu opțiunea unor noi împrumuturi. A doua variantă nu este sustenabilă.
Bugetul de stat – din promisiuni pe hârtie, în realitate economică
Unul dintre cele mai mari semnale de alarmă ale economiei românești este faptul că Legea bugetului de stat pare că a devenit aproape opțională. Am început anul trecut, cu un deficit prognozat de 5% din PIB, l-am rectificat la 6,9%, iar în final am ajuns la 8,6% pe cash, fapt care a atras atenția agențiilor de rating și a piețelor financiare, care au început să privească România cu un grad ridicat de scepticism. Aceste derapaje sunt mai mult decât simple ajustări – ele subminează încrederea investitorilor, agențiilor de rating și a mediului de afaceri. Pentru ca bugetul de stat să fie un instrument real de dezvoltare, nu doar o listă de cheltuieli și împrumuturi, este nevoie de: prioritizarea investițiilor față de consum, o execuție bugetară disciplinată, nu rectificări care destabilizează finanțele publice, reducerea dependenței de împrumuturi externe, prin creșterea veniturilor interne. Țările care atrag investiții industriale oferă stimulente fiscale nu impozite suplimentare. Polonia, Ungaria și Cehia au reușit să creeze un mediu atractiv pentru investitori.
Dacă privim structura bugetului României, vedem clar problema: cheltuielile cu salariile și pensiile absorb o mare parte din veniturile bugetare, investițiile în infrastructură și modernizare rămân la un nivel modest, deficitul comercial arată că România consumă mai mult decât produce, fără o strategie clară de reindustrializare. Ajustările fiscale necesare pentru reducerea deficitului vor fi dificile și trebuie realizate fără a afecta grav creșterea economică.
În acest context, raportul lui Mario Draghi atrage atenția asupra unei probleme critice pentru întreaga Europă: insuficiența investițiilor strategice. Acesta subliniază că, fără o creștere semnificativă a investițiilor publice și private, UE riscă să își piardă competitivitatea globală, iar decalajul față de economiile emergente și Statele Unite să se adâncească. România trebuie să țină cont de aceste avertismente și să își axeze politicile economice pe stimularea investițiilor productive, inovare și dezvoltarea infrastructurii.
Dacă România nu își schimbă abordarea fiscală, riscăm să intrăm într-un cerc vicios în care statul se împrumută tot mai scump, iar economia privată este sufocată de taxe impredictibile. Trebuie să punem capăt acestui model și să ne îndeplinim obligațiile asumate fie că vorbim de: legea bugetului de stat, PNRR sau de programul de ajustare fiscală agreat cu Uniunea Europeană (până în 2031), și să înțelegem provocările implementării lor. Estimările guvernamentale în 2025 privind creșterea economică de 2,5% pare optimistă doar la o simplă analiză, având în vedere că anul trecut s-a estimat 3,4% și s-a realizat doar 1%. Ținta menținerii deficitului bugetar la 7% pare o provocare majoră, având în vedere că încă ne împrumutăm mult și scump deși am putea accesa fonduri europene sau accesa miliardele disponibile din PNRR. Oricât de bune ar fi intențiile Guvernului, cheia succesului va fi determinată de: rezistența mediului de economic și social, impactul asupra creșterii economice (reducerea deficitului prin creșteri de taxe și tăieri de cheltuieli ar putea încetini economia, ceea ce ar afecta veniturile bugetare și ar face ajustarea mai dificilă), și cel mai important, credibilitatea guvernului.
În această tranziție economică, rolul antreprenorilor și al organizațiilor mediului de afaceri dar și al sindicatelor, este esențial. Mediul de afaceri trebuie să fie un partener, nu un dușman al statului sau un actor de figurație. Investițiile nu vin într-o economie impredictibilă, cu taxe în schimbare continuă de aceea dialogul social trebuie să devină un pilon central al reformelor printr-o colaborare reală între stat, investitori și societatea civilă pentru evita greșelile trecutului.
Mediul de afaceri din România nu cere privilegii, ci predictibilitate sau mai degrabă stabilitate fiscală, dialog real cu autoritățile și măsuri care să sprijine investițiile și inovația. România are un potențial imens de creștere, dar acest potențial nu poate fi realizat dacă antreprenorii sunt împovărați de taxe imprevizibile și birocrație excesivă, mai ales, în condițiile în care Europa traversează un moment critic în ceea ce privește performanța IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei continentale. Datele Comisiei Europene confirmă o contracție de 1% a valorii adăugate de aceste afaceri în 2024, continuând astfel un declin care a început în 2023, cu o scădere și mai abruptă de 1,6%.
Acest recul economic nu este o statistică și atât, ci un semnal de alarmă pentru întreaga piață unică. IMM-urile reprezintă 99,8% din companiile europene și sunt, implicit, cel mai mare angajator al UE. Orice stagnare sau regres al acestora se reflectă direct în capacitatea de inovare, ocuparea forței de muncă și stabilitatea economică.
Mai îngrijorător este însă tendința descendentă a productivității la nivel european. Dacă în 2008 IMM-urile reușeau să atingă 68% din productivitatea marilor companii, astăzi acest procent a coborât la 60%. În termeni reali, aceasta înseamnă că decalajul dintre IMM-uri și marii jucători se adâncește, iar competitivitatea ecosistemului antreprenorial european se erodează, și România nu va face excepție.
România trebuie să se bazeze pe economia sa reală, nu pe împrumuturi externe dar pentru a avea o economie puternică trebuie să producem mai mult decât consumăm și să punem în lumină IMM-urile.
Dacă învățăm aceste lecții, 2025 poate fi anul în care România își regăsește direcția economică, într-un parteneriat real între guvern, sectorul privat și societate. Dacă nu, vom continua să ne bazăm pe bani veniți din afară, în timp ce economia reală va rămâne în urmă.
România nu mai are luxul de a amâna deciziile grele. 2025 este momentul în care trebuie să aleagă între confortul iluzoriu al unei economii susținute artificial și drumul dificil, dar necesar, al investițiilor strategice. Poate că nu vom vedea miracole peste noapte, dar este imperativ să schimbăm direcția – cu disciplină bugetară, politici fiscale coerente și un angajament real pentru reforme.
Dacă vom continua să peticim sistemul, să jonglăm cu promisiuni și să menținem statu-quo-ul, ne vom trezi într-o economie tot mai fragilă, vulnerabilă la orice criză externă.
Dacă, însă, vom avea curajul să tratăm bugetul de stat ca pe un instrument de dezvoltare, să încurajăm producția și investițiile, să restabilim încrederea piețelor și a antreprenorilor, atunci România are o șansă reală să devină un actor economic respectat.
Viitorul nu se construiește cu măsuri de avarie și speranțe abstracte, ci cu viziune, consecvență și responsabilitate. Iar în 2025, timpul scuzelor s-a terminat.
Cristina Chiriac, doctor în economie, președinte fondator CONAF, analizează situația economică a României în 2025, subliniind principalele provocări și direcții necesare pentru o creștere sustenabilă. Cu un discurs axat pe investiții, guvernanță corporativă și stabilitate fiscală, această analiză ridică întrebarea esențială: România investește în viitor sau rămâne captivă în trecut?