România va avea un echipaj la Aïcha des Gazelles 2015

vezi galeria foto

Raliul Aïcha des Gazelles este singura competiție de acest gen dedicată exclusiv echipajelor feminine. Aceasta se desfășoară din 1990 în deșertul din Maroc, iar anul acesta, va aduna la start 320 de femei.


În 2015, pentru prima dată, Renault România susține un echipaj în această competiție. După îndelungi teste și analize, echipajul format din Teodora Oprea (direcţia Financiară, Cost de Vânzare) şi Emilia Stoicescu (Inginerie) vor pleca în luna marite în aventura vieții lor.

Pentru că o astfel de competiție necesită antrenament, fetele sunt susținute de echipa clubului Duster 4X4Everyone.

„În cea de-a doua parte a sesiunii de pregătire, am încercat să aprofundăm partea de orientare şi experiențe în off-road. Zăpada prezentă pe traseu ne-a ajutat să simulăm cât de cât condiții similare cu cele întâlnite pe nisip şi, în același timp, a pus binomul în diverse situații dificile. Am regăsit în Emilia şi Teodora spiritul de dezvoltare continuă, dar şi două fete cu o mare capacitate de a asimila rapid informațiile pe care le aplică imediat', au declarat reprezentanții echipei Duster 4X4Everyone.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE