Silvretta Classic Rallye, competiție retro de regularitate, a ajuns la cea de-a 24-a ediție. Anul e 2022, dar asta contează mai puțin. Zona în care are loc an de an pe timp de vară Silvretta Classic Rallye (cu o pauză forțată în 2020) este situat oarecum echidistant față de locurile de origine ale celor mai notorii mărci auto europene. Parte din teritoriul sud-vestic al Austriei, regiunea Vorarlberg are granite cu Italia, Lichtenstein, Elveția și Germania. În nordul Italiei s-au născut Fiat, Alfa, Lancia, Maserati, Ferrari și Lamborghini, din Bavaria vin BMW și Audi, iar dinspre ceva mai îndepărtatul Stuttgart se aude zvon de motoare Porsche, Mercedes și AMG.
Acestea fiind spuse, amatorii de paranormal vor opina că în Vorarlberg trebuie să fie un vortex energetic favorabil evenimentului Silvretta Classic Rallye. Vremea capricioasă de care a avut parte ediția din acest an ar fi putut fi privită ca un element colateral al ideii respective: succesiunile destul de rapide de ceață, ploaie, soare și regrupări ale norilor au reprezentat un fel de vortex meteo dinamic în intrevalul 7-9 iulie.
Noi nu am văzut niciun altfel de fenomen aparte – cu excepția prezenței simultane la fața locului a unor automobile din tot felul de timpuri – vom spune doar că distanța de la teritoriile mărcilor menționate mai devreme este convenabil de redusă pentru ca lumea aflată sub imperiul culturii auto europene să considere că merită efortul de a se aduna în Vorarblerg o dată pe an, că drumurile montane din regiune se prezintă excelent, că peisajele alpine sunt magnifice și că organizatorii (revista germană Motor Klassik și partenerii săi) se țin serios de treabă în privința alocării de resurse și a desfășurării acestei deja tradiționale curse de regularitate. Ca de obicei, cartierul general al raliului a fost stabilit în satul Partenen, la o altitudine de 1051 m.
O remarcă rapidă adresată celor care vor spune că o fi Silvretta Hochalpenstrasse un drum frumos, că și Grossclockner Hochalpenstrasse o fi frumos, dar avem și noi Transfăgărășanul, Transalpina, pasul Tihuța și altele câteva. Nu intenționez să neg faptele concrete, însă gunoaiele, comportamentele troglodite, turismul de grătar prin parcări, aglomerația bară-la-bară și urșii lipsesc de pe drumurile lor alpine. Animalele au zonele lor pe munte, taxele pe unele dintre aceste drumuri limitează prezența umană și nici nu se construiesc cârciumi „pitorești’ pe unde se nimerește. Explorând ocazional zonele alpine ale Austriei, Germaniei, Italiei și Franței de-a lungul deceniilor, am constatat că au atât de multe „transfăgărășane’ prin aceste țări încât nici nu s-au mai obosit să le denumească. Ce-i drept, s-au obosit să le facă și să le întrețină. Asta ca să nu fim furați de peisaj, indiferent în ce direcție.
Mă gândeam la începutul acestor rânduri: are vreo importanță că suntem în 2022 din perspectiva participanților și fanilor raliului Silvretta Classic? Totuși, are. Cu cât trece maim ult timp de la anul fabricației unui automobil, cu atât mai problematică devine păstrarea sa în stare de funcționare. Mașinile antebelice și cele din primele decenii postbelice sunt semnificativ mai simple constructiv decât cele produse după anii 80, motoarele lor funcționează la turații reduse și (în condițiile mail imitate ale ingineriei de atunci) supradimensionarea componentelor le avantajează în privința fiabilității. Probabil că în raliurile cu profil clasic de peste 50 de ani nu o să mai vedem prea multe mașini fabricate după anul 2000 pentru a fi niște „consumabile’ sofisticate, ci tot automobile din secolul trecut.
De altfel, separarea pe clase conform criteriilor aplicate la Silvretta Classic Rallye promovează de pe acum și vehiculele din ultimul deceniu al secolului 20. Regulamentul competiției prevede șase clase. Prima se referă la automobile fabricate înaintea anului 1930, cea de-a doua cuprinde intervalul anilor de fabricație dintre 1931 și 1946, iar cea de-a treia are ca timp referință anii 1947–1961. Cu cât ne apropiem mai mult de prezent, clasificarea merge pe secvențe de durată mai scurtă: clasa a patra implică vehicule produse între 1961 și 1969, iar cea de-a cincea se compune din mașini asamblate între 1970 și 1976. Clasa a șasea include un interval destul de generos, cel dintre 1977 și 1999, iar numărul participanților din această clasă tinde să crească din trei motive simple: primul – mașinile sunt relativ recente și piesele sunt ușor de găsit, al doilea – condițiile de confort pentru conducere și călătorie sunt aproape ca ale unei mașini actuale, al treilea – prețurile celor mai recente asemenea vehicule youngtimer de serie este scăzut.
Semn bun: în 2022 numărul participanților (184) a fost sensibil mai mare decât cel din 2021 (170 înscriși, dar nu au venit chiar toți). Probele speciale parcurse de-a lungul celor trei zile de concurs numai prin munți însumează 590 km. Veteranul cursei a fost un Bentley 4 1/2 Liters fabricat în 1929, iar poziția bobocului a aparținut unui BMW Z3 M din anul 2000.
Michael Pitsch și Malte Klarczyk au fost învingătorii celei de-a 24-a ediții Silvretta Classic Rallye. Mașina lor: un Porsche 911 Carrera 3.2 Cabriolet (1987, nr. de concurs 176). Echipajul german victorios a reușit să se detașeze cu numai două sutimi de secundă de cei care au ocupat locul al doilea, un echipaj tată-fiu format din Jens și Eric Hermsmeier care a concurat cu un Mercedes 300 SL Roadster (1957, nr. de concurs 87). Rigoarea abordării traseului i-a adus în fruntea clasamentului după ce echipajul Armin Rössner și Leonore Jahn (Ferrari 328 GTS, 1987, nr. de concurs 177) s-au menținut pe poziția fruntașă în primele două zile de concurs. Acest echipaj a încheiat raliul pe locul al cincilea și s-a aflat la doar un punct în spatele lui Ondrej și Oldrich Hayek, care au terminat pe locul al patrulea cu un Porsche 911 E (1968, nr. de concurs 123). Încă un indiciu despre cât de strânsă a fost disputa pentru victorie în 2022: între cei sosiți pe locul al doilea și echipajul ceh format din Patrik și Jan Skála (Porsche 911 E, 1971, nr. de concurs 144), care a ocupat locul al treilea, diferența a fost de numai două puncte de penalizare.
După cum se vede, cei care s-au situat în partea superioară a clasamentului au avut mașini provenind de la mărci din elita europenă. Din perspectiva spectatorilor, nu credem că ei au întors cele mai multe priviri pe trasee. La raliu au participat mașini mult mai puternice ca impact vizual, cum ar fi cele din galeria antebelică (Alvis, Bentley, BMW, Riley, Vauxhall), la care s-au adăugat automobile Aston Martin, Healey, Jaguar și Triumph din anii 50-60, câteva frumoase exemplare italienești Alfa Romeo, Dino, Fiat și Maserati, ambițioasele „emigrante’ americane Shelby Cobra, Corvette, Pontiac TransAm și Ford Mustang, plus câteva prezențe insolite de genul Lea Francis, Toyota Supra.
Specificul de regularitate al competiției are, printre altele, darul de a asigura o atmosferă plăcută și relaxantă printre concurenți – faptul că nu ai nimic de obținut fiind cel mai rapid (poate din contră) dezamorsează orice fel de tensiuni și asigură latura etică al evenimentului. În această ambianță toată lumea pezentă trăiește din plin bucuria întâlnirii cu automobile aparținând unui spectru istoric larg și cu oameni pasionați de acestea. Felicitări tuturor celor care, în felul lor, „trag de timp’ atât pentru a obține potrivirea perfectă la controalele orare din cursă, cât și pentru a aduce pe roți în vremurile noastre automobile fabricate și cu aproape 100 de ani în urmă!