Salonul Auto de la Los Angeles – Top 5 premiere

vezi galeria foto

Pe 18 noiembrie, Salonul Auto de la Los Angeles si-a deschis portile pentru jurnalisti, iar intre 21 si 30 noiembrie, publicul larg poate vizita standurile producatorilor auto.

Pentru ca evenimentul de peste Ocean este unul dintre cele mai mari de acest gen, am decis sa facem o lista cu cele mai tari 5 premiere din Los Angeles.


 

1. Mercedes-Maybach Clasa S

Maybach a renascut la Los Angeles, insa doar sub forma unui model si nu a unui brand. Mercedes-Maybach Clasa S promite un duel corect cu Rolls-Royce Ghost si Bentley Flying Spur. La interior, modelul german se lauda cu o multime de accesorii menite sa faca viata pasagerilor mult mai usoara. In ceea ce priveste motorizarile, Mercedes-Benz promite o versiune S600 si S500, urmand ca in viitorul apropiat sa vedem si un S400 4MATIC.

Detalii complete despre Mercedes-Maybach Clasa S.


2. Mazda CX-3

Cu ajutorul lui CX-3, Mazda ajunge intr-un nou segment. Crossover-ul compact al niponilor integreaza un design bazat pe filozofia KODO – Soul of Motion si dispune de tehnologiile Skyactiv. Sub capota, vom gasi doua versiuni ale motorului 2.0 Skyactiv-G, dar si unitatea 1.5 Skyactiv-D.

Detalii complete despre Mazda CX-3.

3. Audi Prologue Concept

Audi a prezentat in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles conceptul Prologue. Avem in fata un prototip care prefigureaza viitoarea directie de design a germanilor, dar si modelul A9, un coupe gata sa se dueleze cu Mercedes-Benz Clasa S Coupe. Sub capota, Audi Prologue Concept se lauda cu un twin-turbo V8 de 4,0 litri capabil sa ofere 605 CP si 750 Nm.


Detalii complete despre Audi Prologue Concept.

4. Lexus LF-C2 Concept

Lexus a sosit la Los Angeles in compania conceptului LF-C2. Noul prototip este o decapotabila cu o configuratie 2+2 care prezinta un design sport si care prefigureaza un model de serie. In ceea ce priveste motorizarea, niponii au fost foarte secretosi, insa zvonurile amintesc despre un V8 de 5.0 litri si 476 CP.


Detalii complete despre Lexus LF-C2 Concept.

5. Audi A7 Sportback h-tron Concept

Un alt concept cu care Audi a impresionat audienta prezenta in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles a fost A7 Sportback h-tron. Prototipul nemtilor este alimentat cu hidrogen si promite o autonomie de pana la 500 de kilometri. Sistemul de propulsie dezvolta 228 CP si 540 Nm, iar acceleratia de la 0 la 100 km/h dureaza 7,9 secunde.

Detalii complete despre Audi A7 Sportback h-tron Concept.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE