Se practică în România! Câți bani trebuie să dai ca „băieții” să-ți ajusteze numărul de kilometri!

vezi galeria foto

Să modifici numărul de kilometri a devenit, brusc, sport național în România. Ba mai mult, la o simplă căutare pe Internet se pot găsi firme specializate care dau kilometri înapoi. Pentru o sumă infimă.


Zeci de tineri tratează datul înapoi al kilometrilor ca pe un business și nu se feresc să publice anunțuri cu jobul lor. Cum arată un astfel de anunț? Cam așa:

„Ajustam kilometri pentru mărcile (nr. aici sunt enumerate mai multe mărci). Putem ajusta kilometri inclusiv la mașini fabricatie 2013.

Indiferent care sunt motivele dumneavoastra pentru a face o astfel de operatiune, noi venim in ajutor si cu consultanta aferenta. Este bine de retinut ca masinile fabricatie dupa 2000, în special cele cu motoare Diesel, stocheaza kilometri și în alte locuri decât cel din bord, ca de exemplu calculatorul de motor. La o verificare simplă, se poate observa daca kilometrii inregistrati in bord corespund cu cei inregistrati in calculatorul de motor sau in alte locuri. La masinile cu transmisie automata, DSG, Multitronic, S-tronic etc. calculatorul transmisiei automate inregistreaza și el rulajul masinii'.


Se poate mai mult de atât? Un român a dat înapoi 550.000 de kilometri la un Passat din 2011 din Germania

Kilometri sunt modificați atât în bord pentru prețul de 49 de lei, în calculatorul de motor pentru prețul de 99 de lei, dar și în calculatorul transmisiei automate pentru suma de 99 de lei.

Întrucât site-ul auto-bild.ro nu încurajează astfel de practici, nu vom face public numele site-lui care se îndeletnicește cu astfel de „afaceri'.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE