Când toţi constructorii din piaţă se orientează către SUV-uri, Seat nu putea rămâne mai prejos. Astfel, după Ateca, a apărut Arona. Noul model al spaniolilor este, de fapt, un crossover şi, spre deosebire de fratele mai mare Ateca, nu este disponibil cu tracţiune integrală nici contra cost.
Bazat pe Ibiza, modelul Seat Arona este cu 8 centimetri mai lung şi cu 11 mai înalt, altfel vorbim de aceeaşi lăţime (1718 mm) şi aproape acelaşi ampatament (2564 mm Ibiza – 2566 mm Arona). O diferenţă sesizabilă este la portbagaj, care a crescut de la 355 la 400 de litri. La exterior, farurile full LED oferă o imagine premium acestui mic crossover, semnătura albă a luminilor de zi fiind înlocuită la acţionarea semnalizatorului de culoarea portocalie. Stopurile sunt noi, iar exteriorul este personalizat în două culori, cu o bandă metalică gravată cu litera X pe ultimul montant.
Motoraşul cu trei cilindri de 1,0 litru produce 115 cai-putere şi este suficient să ofere maşinii de 1,2 tone performanţe decente: 9,8 secunde până la 100 km/oră şi o viteză maximă de 182 km/oră. Zgomotul produs este pronunţat la exterior, însă antifonarea este bună şi cei dinmaşină nu sunt deranjaţi în timpul mersului. Cutia de viteze manuală cu 6 trepte oferită pe modelul testat schimbă lin şi a 6-a treaptă ajută la obţinerea unui consum mai bun. În acest scop, afişajul dintre cadrane oferă constant ponturi pentru reducerea consumului: de la schimbări ale treptelor, la menţinerea maşinii în viteză cât timp turaţia nu scade sub 1300 rpm în timpul frânării sau oprirea motorului în caz de staţionare. Arona este oferit şi cu o transmisie automată cu 7 trepte, cu dublu ambreiaj.
Arona este practică datorită înălţimii sale şi poate urca fără teamă borduri sau drumuri cu mici denivelări, însă cei 11 centimetri în plus îşi spun cuvântul şi devii reticent când vine vorba să abordezi curbe cu viteze ridicate. Pentru oraş este foarte potrivită, accentul fiind pus pe confort, iar suspensia absoarbe bine denivelările întâlnite. Volanul este destul de subţire şi destul de mare, contrar majorităţii modelelor de pe piaţă. Este uşor de manevrat, însă îţi dă o falsă senzaţie de fragilitate când vezi cât de mult ţi se încalecă degetele pe el.
Planşa de bord e destul de ergonomică,iar în prim-plan se regăseşte ecranul tactil color de 8 inchi, care înglobează toate funcţiile maşinii, mai puţin climatizarea, care este aşezată separat. Sistemul de operare este destul de uşor de folosit şi te obişnuieşti repede cu el, însă nu este foarte fericită poziţionarea butoanelor capacitive pe lateralele ecranului, deoarece ai mari şanse să le atingi şi să lansezi o nouă comandă când vei încerca să foloseşti cele două butoane fizice în timpul mersului.
Difuzoarele sunt inscripţionate Beats, avem şi sistem de încărcare wireless, sistem de parcare automată şi pilot automat adaptiv, acţionat printr-o a treia manetă în lateralul volanului. La capitolul siguranţă, Arona vine cu 6 airbaguri, monitorizarea unghiului mort şi sistem de frânare de urgenţă, cel din urmă fiind testat în mod nedorit chiar de autor în urma unei manevre efectuate de un alt şofer.
Verdict
Seat Arona este o maşină de oraş practică, cu un portbagaj generos pentru dimensiunea ei. Designul nu este foarte spectaculos, însă suficient de modern, iar la capitolul dotări micul crossover spaniol stă destul de bine.
Avans (20%): 3.137 euro
Perioadă de finanţare (luni): 48
PERFECT LEASING cu rată lunară de 155 euro fără TVA
Disclaimer: Rata este valabilă prin Porsche Leasing Romania IFN SA pentru SEAT Arona Xcellence 1.0 TSI 115 CP, preţ 15.687 euro fără TVA, produs PERFECT LEASING, perioadă de finanţare 48 luni, avans 20% (3.137 euro fără TVA), rulaj anual 10.000 km, dobândă fixă EUR 5,89%, volum finanţat 12.550 euro, rata nu include CASCO şi TVA. Oferta este dedicată persoanelor juridice.