Sedan american cu putere cât un Chiron: așa arată un Dodge Charger cu 1.546 CP!

vezi galeria foto

Dodge Charger este puternic și impunător – mai ales în versiunea Hellcat – însă prin comparație cu această creație de la SpeedKore pare doar o pisicuță de apartament.


Citește și:

Audi nu oferă RS1, dar acest unicat ABT ar putea liniștit să poarte acest nume (VIDEO)

Volkswagen Golf R32 cu 1.166 CP la roată ne arată ce poate să facă (VIDEO)

A început expoziția SEMA, iar băieții de la SpeedKore și-au făcut apariția în mod exploziv: au prezentat un Dodge Charger unicat care întrece tot ce am văzut până acum referitor la acest model. Este descris de către creatorii săi ca fiind primul Charger cu caroserie din fibră de carbon, tracțiune integrală și twin-turbo.


Pentru a putea crea mulajele din fibră de carbon, cei de la SpeedKore s-au folosit de o versiune de fabrică – Dodge Charger Pursuit – pe care au scanat-o folosind tehnologia 3D. Rezultatul este un kit evazat construit integral din acest prețios material. Nu știm câte kilograme a tăiat fibra de carbon din masa totală a mașinii, dar o să presupunem că cifra este de ordinul zecilor.

Sub capota (tot din fibră de carbon) acestui Charger unic stă un V8 de 6,2 litri – cel mai mare motor disponibil pentru acest model – pe care cei de la SpeedKore l-au modificat masiv, ajungând acum să dezvolte o putere specifică clasei hypercar: 1.546 de cai-putere. Creatorii nu au vrut să dezvăluie și cifrele de performanță, dar nu putem decât să credem că acest Charger nu s-ar retrage de bunăvoie de la nicio provocare apărută pe pista de drag.


Unicatul expus la expoziția de la Las Vegas a fost comandat de către un client fidel SpeedKore, pentru a fi oferit cadou fratelui său la aniversarea celor 65 de ani. Noi sperăm să-l vedem în curând în clipuri pe internet, încordându-și mușchii pe pistele de drag. Pentru că sigur nu pare genul de mașină pe care să se adune praf în garaj.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE